Declaraţia privind demisia lui Băsescu va fi trimisă membrilor Consiliului European şi şefilor de stat din UE
Declaraţia privind demisia preşedintelui Traian Băsescu, adoptată miercuri de Parlament, va fi trimisă către şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre UE, precum şi către membrii Consiliului European, au declarat surse parlamentare.
Parlamentul a adoptat miercuri cu 344 voturi pentru, 17 abţineri şi niciun vot împotrivă declaraţia în care se susţine că preşedintele României, Traian Băsescu, nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, integritatea morală şi legitimitatea funcţiei prezidenţiale, motiv pentru care trebuie să-şi asume de îndată demisia din funcţie.
În document deputaţii şi senatorii fac referire la 'atingerea gravă şi iremediabilă adusă prestigiului funcţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui preşedintelui României în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţiile acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase, grupuri care au fost folosite în interes electoral şi de Preşedintele României'.