Desfăşurarea alegerilor prezidenţiale continuă să facă victime. Se cere demisia Laurei Georgescu
Preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, solicită demisia preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, 'pentru că nu a avut nicio reacţie faţă de încălcarea flagrantă de către unele televiziuni a legii'.
'Am asistat la cea mai murdară campanie electorală din întreaga perioadă post-decembristă, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului ar fi trebuit să lucreze şi să ia în regim de urgenţă decizii de sancţionare a uriaşelor derapaje a unor televiziuni conform prevederilor legale în vigoare. Dar CNA nu şi-a îndeplinit sarcinile care îi sunt atribuite, practic, este în 'moarte clinică'. Şi singura metodă de resuscitare a acestei instituţii o constituie demisia dumneavoastră şi a tuturor membrilor CNA', afirmă Ştirbu într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
El subliniază că preşedintele CNA ar fi trebuit să fie un factor de echilibru şi adaugă că ''singura'' activitatea a Laurei Georgescu a fost ''pe scările DNA''.
''Singura activitate a dvs, doamna Georgescu, a fost pe scările Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru eventuale fapte asimilate celor de corupţie comise în acest an, şi anume că aţi fi instigat mai multe persoane să întocmească sesizări false cu privire la aceste televiziuni. În loc să fiţi factorul de echilibru din CNA care să sancţioneze derapajele televiziunilor când încalcă legea, dvs aţi instigat să fie amendate instituţiile media din motive închipuite. Vă solicit să vă daţi demisia din conducerea CNA pentru salvarea acesteia şi buna funcţionare măcar pe viitor'', punctează preşedintele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.