Despre ”domnul” Sabina Fati, fără infatuare

Prin acest detaliu care poate părea hilar, privit din exterior, femeile respective – destul de puține - reușeau să scurtcircuiteze prejudecățile definitorii ale unei societăți medieval-sexiste și să se transforme din simple ”umerașe”, adică purtătoare de taior, în egalul colegilor bărbați, mereu privilegiați. Dar în cazul distinsei jurnaliste, recent terfelite într-o – aș zice obscenă – execuție publică pentru delict de opinie, am nevoie de convenția antologică din alt motiv. Nu pentru că nu aș aprecia ”jurnalistul” Sabina Fati, ci pentru că vreau să ajung cu analiza dincolo de limita deferenței uzuale pentru noi, balcanicii, care am fost obișnuiți ca prin educație să nu tratăm un adversar feminin ca pe egalul nostru. Regulile bătrânești ale bunului simț nu mai au trecere în noul mileniu și, totuși, nu aș vrea în ruptul capului ca accentele dure ale analizei mele să sugereze că apreciem sau suntem părtași, într-un fel sau altul, atacurilor grotești a căror victimă a ajuns.

Ultimul articol al colegului de breaslă, Sabina Fati, a determinat un veritabil atac șobolănesc al unor indivizi cu pretenții de mari intelectuali cu ștaif. Numai Papahagi, dacă ne aducem aminte cu câtă agresivitate sărea la gâtul lui Vlad Nistor pe motiv că acesta nu este ”sorbonist”, precum atacantul... Păcat de înaltele școli și de pilele surprinzător de eficiente, care au făcut posibil ca cineva să fie propulsat de aici, din grajdurile lui Augias, tocmai la Sorbona. Atât efort prăpădit în zadar pentru ca un individ să ajungă la nivelul mental și verbal al celui care a fost partenerul paharelor fără de număr care l-au băgat sub brazdă pe Eugen Barbu. Ce să mai spunem de ”panseluțele” căznite ale lui Baconschi, la adresa domnului Sabina Fati? Câtă teologie s-o fi scurs pe Dâmbovița până când eruditul a reușit să regreseze la nivelul mental specific liceenilor care emit injurii sexiste în lipsă de argumente?

Toate aceste bicisnice atacuri, determinate doar de bunul-simț și naivitatea cu care Fati a emis interogații legitime pe tema traficului de influență comis de Traian Băsescu în afacerea Ghețea-CEC.

Un lucru este, însă, cert. Fati nu a dat cu barda. Articolul lui ”domnului” Fati s-a oprit cu acroșul în titlu. Ce anume determină niște simpli pechinezi de Palat să atace cu atâta frenezie furibundă tendoanele lui Fati? În cazul Alinei Mungiu-Pippidi, chiar dacă nu suntem de acord, putem înțelege. Distinsa reprezentantă a societății civile nu este nici la prima nici la cea mai mare ofensă adusă bisericuței de interese mizere coagulate timp de 9 ani în jurul lui Traian Băsescu. Dar Fati, din câte știm, este o novice a opoziției neînregimentate politic la regimul băsescian.

O simplă privire în urmă și reiese clar că domnul Fati și-a făcut-o cu mâna lui. Scrierile sale, cu o certă valoare jurnalistică, sunt simple fandări obediente din punct de vedere politic, pe multe, foarte multe luni în urmă. Citind ultima sa critică, realizez că Fati este totuși, cu certitudine, un jurnalist onest. Revenind la metodele discipolatului care au ridicat jurnalismul românesc în perioada interbelică, naivul Fati ar trebui să salveze ceea ce mai este de salvat împărțind, cel puțin câțiva ani de acum încolo, fiecare zi în două. Dimineața să-i transcrie textele lui CTP, că tot fuge maestrul de cuceririle tehnicii, ca dracul de tămâie. În a doua jumătatea a zilei, ar trebui să-i execute cursele domestice ziaristului Cristoiu von Găgești, alt maestru al scrierii politice autohtone care, între două cutii cu gogoși cu ciocolată și gem, i-ar putea deschide ochii despre ce este și ce doar pare moral în politica românească. Dușul rece al cotarlelor de la palat este pus în lumina corectă de remarca recentă a lui Cristoiu care spunea - cât putea - o jumătate de adevăr despre afacerile agricole de familie ale președintelui. Treaba este o găinărie măruntă, care nu justifică o comisie parlamentară, a afirmat Cristoiu și s-a oprit. Noi nu avem obligațiile distinsului maestru și vom completa.

Corect, Agricola Băsescu este o găinărie comparativ cu tot ce a făcut acest om în prea lunga sa carieră politică! O lungă suită de personaje se impune enumerată aici. Ministrul sub răspunderea căruia o țară cu ieșire la mare a rămas doar cu șalupele pazei de coastă. Primarul care cumpăra un biblioraft de documentație inutilă cu un milion de euro și împotriva voinței (constrângătoare legal) a consilierilor municipali. Primarul care și-a dat singur o casă și pe urmă și-a pus singur foc la valiză admițând public că gestul nu e moral și că-l va corecta cât mai curând. Colegul de partid care și-a îndepărtat precum cucul cei mai apropiați parteneri politici. Politicianul lipsit de principii care a glisat de la stânga la dreapta, fără amețeli, după cum i-a dictat-o interesul conjunctural. Președintele care a compromis o țară trimițându-și odrasla pe un post care cerea cel puțin o lungă carieră culturală și/sau diplomatică. Președintele care a atacat vehement libertatea de opinie, trecând presa liberă cu statut de inamic public într-o ședință oficială a CSAT. Sforarul politic care pune țara la cale prin parcări și prin cârciumi. Atacantul jucător care încalcă însăși esența Constituției în baza căreia a ajuns președinte, încălcându-și neutralitatea politică impusă de aceasta. Bărbatul politic care și-a călcat cuvântul și nu și-a dat demisia în cinci minute. Curajosul care a re-evaluat definiția lașității așezându-se fără grețuri la masa verde.

Nesimțitul care a lovit crâncen în cei mai săraci dintre săracii acestei țări după care le-a arătat în zeflemea ieșirea din țară tuturor celor care n-au fost de acord cu politicile sale de sacrificii unilaterale.

Autocratul care a speculat toate neclaritățile și confuziile din textul constituțional pentru a ne transforma într-o republică bananieră, condusă în conformitate cu prerogativele pe care și le-a lărgit după bunul său plac. Jupânul care s-a înconjurat numai cu oameni de paie și în numele cărora a confiscat o guvernare. Pensionarul precaut care și-a comandat din bani publici un palat alb, pentru zile negre. Ultimul pe listă, remarcat și de confratele Fati, fermierul cu veleități de moșier latifundiar care nu vede nimic în neregulă cu împroprietărirea familiei sale cu multe sute de hectare de pământ agricol. În lungul pomelnic, ultima adăugată pare într-adevăr o simplă găinărie care, principial, nu justifică o comisie parlamentară. Tot principial, Traian Băsescu ar fi trebuit să-și dea demisia de onoare și să se retragă din viața politică cu mulți ani în urmă. Comisii și referendum de demitere s-ar fi impus încă de când persoane obediente îi parcau toate dosarele, unul câte unul. Acuza principală, în acest caz, ar fi fost desigur subminarea Justiției.

Toate acestea nu au fost un secret pentru cei care și-au păstrat luciditatea și spiritul critic vii, în toți acești ani. Fati le remarcă acum, la final. În loc de bun venit în clubul depresivilor, dezamăgiților, contestatarilor și disdenților politici, în capul lui Fati a fost deșertat hârdăul adus cu mare chin de țucălarii președintelui tocmai de la Cotroceni. Fati, bine ai venit îți vom ura doar noi. Și un sfat, înainte să te ștergi de mizerii: recitește tot ce ai scris. Fă-ți mea culpa profesională. Nu, nu trebuie să o publici. Încearcă să realizezi că, din naivitate, refuzând să vezi și să tragi concluziile care se impun, te-ai dat pe mâna unor indivizi care te-au considerat un bun de inventar.

Nu-ți vom da sfatul creștinesc care cere să întorci și celălalt obraz, măcar pentru că politica e mult prea departe de cele sfinte. Însă, înainte de a te supăra pe cei care te împroașcă acum cu dejecții, se impune să realizezi că tu ai fost primul. Te-ai dat cu rahat și acum te mănâncă muștele.

Acestea fiind spuse, dragă ”domnule” Fati, ridică-te, șterge sângele care ți-a dat pe nas și du-te să le arăți acelor yesmen de Palat ce înseamnă să te iei  în gură cu presa liberă. Îți ținem pumnii.