Diana Tuşa anunţă că îşi va continua activitatea de parlamentar ca independent
Deputatul Diana Tuşa a declarat luni, într-o conferinţă de presă, după excluderea din PNL, că îşi va continua activitatea de parlamentar ca independent. De asemenea, ea şi-a exprimat sentimentul de tristeţe că un preşedinte al PNL foloseşte cuvântul "igienizare" privind o procedură de vot.
Diana Tuşa, exclusă azi din PNL, a declarat că îşi va continua activitatea în calitate de parlamentar independent şi nu va abdica de la principiile şi valorile care au determinat-o în urmă cu 15 ani să se înscrie în Partidul Naţional Liberal.
Ea a afirmat că, în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL, i s-au adus acuzaţii că ar fi aderat la un alt partid sau doctrină politică "ceea ce este o minciună". "De 15 ani fac parte dintr-un singur partid: PNL, iar în ceea ce priveşte ONG-ul pe care l-am iniţiat, alături de câteva persoane, este doar o organizaţie neguvernamentală", a adăugat Tuşa.
Deputatul a completat că a fost acuzată de faptul că i-ar fi criticat pe miniştrii liberali. "Acesta este rolul parlamentarului, de a trage de mână membrii Guvernului atunci când aceştia greşesc sau nu acţionează aşa cum ar fi trebuit să acţioneze, în speţă atunci când miniştrii liberali îşi uită electoratul, interesele acestuia şi politicile care i-au trimis acolo şi îşi fac propria agendă", a spus Diana Tuşa.
De asemenea, deputatul Diana Tuşa şi-a exprimat tristeţea luni că preşedintele partidului, Crin Antonescu, a folosit termenul "igienizare" referindu-se la votul de excludere a sa, alături de alţi colegi, din PNL.
"Exprim sentimentul de tristeţe, de regret că am ajuns să trăiesc ca un preşedinte al PNL să folosească cuvântul "igienizare" atunci când s-a referit la o procedură de vot. Ştiţi cine se referea la igienizare în istorie", a spus Tuşa, într-o conferinţă de presă. Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a completat, în aceeaşi conferinţă de presă, că "Hitler a igienizat societatea germană cu gaze într-o anumită perioadă a istoriei".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, la finalul Delegaţiei Permanente a partidului, că decizia de excludere a lui Andrei Chiliman şi a Dianei Tuşa a fost luată în contextul în care aceştia au atacat direct PNL şi au început discuţiile cu formaţiuni politice opozante liberalilor.
"În momentul în care s-a constituit la vedere, public, o altă structură, indiferent că ea se califică drept ONG sau altceva, în programul căreia, în declaraţiile publice de la naştere este atacat direct PNL şi care de asemenea prin reprezentanţii săi, după aceea, între care dl Chiliman şi doamna Tuşa, încep discuţii tot la vedere cu alte partide şi nu doar alte partide, ci partide cu care ne aflăm în sens politic în regim de adversitate. În momentul acela, lucrurile nu mai pot continua în felul acesta şi dacă dânşii nu au făcut ceea ce este normal să facă cineva care îşi califică în felul acesta propriul partid şi propriul preşedinte de partid, adică să demisioneze, ceea ce este o libertate încă garantată în această ţară, atunci a trebuit noi ca partid să facem gestul igienic de a ne separa", a explicat Antonescu.