Directorul CFR Marfă, în comă la Spitalul Elias, după ce a făcut accident vascular cerebral
Directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici, al cărui nume apare în dosarul în care proprietarul GFR a fost reţinut pentru corupţie, în cazul unei licitaţii a CE Oltenia, a fost operat la Spitalul Elias, după ce a suferit un accident vascular cerebral, fiind în comă la Terapie Intensivă.
Managerul Spitalului Elias, profesor dr. Doina Dimulescu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că Dragoş Drăghici a fost operat miercuri, pentru îndepărtarea unui hematom cerebral.
"Dragoş Drăghici se află internat din seara de 28 ianuarie, cu hematom intraparenchimatos cerebral prin ruptura unei malformaţii arteriovenoase complexe, cunoscută de mai mulţi ani. A fost operat de urgenţă pe 29 ianuarie, pentru evacuarea hematomului cerebral şi oprirea sângerării", a spus profesorul dr. Doina Dimulescu.
Mangerul Spitalului Elias a precizat că Dragoş Drăghici este în secţia de Anestezie şi Terapaie Intensivă, în comă şi cu protezare ventilatorie.
Numele directorului CFR Marfă apare în dosarul în care Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia.
Gruia Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie şi va fi prezentat joi Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, iar avocatul Doru Boştină a primit interdicţie de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.
Gruia Stoica a refuzat să se prezinte la audieri, astfel că a fost emis un mandat de aducere pe numele acestuia. Omul de afaceri a fost adus miercuri seară la sediul central al DNA, încătuşat şi escortat de poliţişti, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.
Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.
La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.
Anchetatorii susţin că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei".
Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de către Grup Feroviar Român a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.
Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru licitaţie, chiar cu o jumătate de oră înainte deschiderii ofertelor.
Conform unor surse din cadrul companiei energetice, procurorii anticorupţie au ridicat plicurile în care erau depuse ofertele CFR Marfă şi ale Grupului Feroviar Român, valoarea estimată a contractului fiind de circa 48 de milioane de euro.