Diversioniștii din DNA și Dosarul Transferurilor

| 21 mai, 2013

DNA ar trebui să admită măcar acum, în ceasul al unsprezecelea, că nu ducem lipsă de corupți în țara aceasta și că procurorii ar face un real serviciu public dacă s-ar apleca cu tot atâta promptitudine și abnegație și asupra dosarelor fostelor guvernări, ce zac în uitare prin arhivele instituției.

Audiatur et altera pars cere un principiu din dreptul roman. Nimeni nu va fi condamnat fără să i se permită să se apere. Vocea celor atacați în Dosarul transferurilor, pe rol în aceste zile în justiție, pare însă să trimită mult în afara razei de acțiune a acesteia. Inculpații se declară hăituiți și păgubiți cu sute de milioane de euro. Opiniile exprimate de oamenii de afaceri acuzați de înșelăciune au făcut trimitere în zona politicului, cu reverberații în perioade istorice demult apuse, când câte un Vodă ajuns cu mâna la fundul sacului tundea boierii ca să umple vistieria.

Nu știm cât adevăr este în ce spun gurile rele, dar ar fi regretabil să descoperim că toată această tevatură pompieristică începută cu ani în urmă este încă un proces la comandă, al cărui scop real ar fi fost de fapt umplerea pușculițelor propagandei de dreapta, prin care azi cam șuieră vântul a pagubă de când s-a reglementat subordonarea ICR. Deloc întâmplător, jupânul de la Cotroceni, cel acuzat adeseori că și-a subordonat judecătorii și a cărui influență excesivă pare să transforme Justiția în teatru de păpuși, s-a exprimat recent în favoarea confiscării averilor în lipsa unei sentințe judecătorești. Astfel ne devine clar de ce sunt omorâte puținele resurse ale Justiției în aceste procese cu potențial și nu în milioanele de dosare care zac cu anii spre rezolvare, dar în care inculpații nu se remarcă prin bonitate financiară.

Spre speranța noastră și onoarea judecătorilor care nu mai par astăzi la fel de impresionați de insistențele harnicei DNA precum odinioară, procesul a fost retrimis spre judecare. Iar DNA ar trebui să admită măcar acum, în ceasul al unsprezecelea, că nu ducem lipsă de corupți în țara aceasta și că procurorii ar face un real serviciu public dacă s-ar apleca cu tot atâta promptitudine și abnegație și asupra dosarelor fostelor guvernări, ce zac în uitare prin arhivele instituției. Nu de alta, dar majoritatea românilor sunt interesați în mai mare măsură de hoțiile guvernărilor de dreapta decât de circul din fotbal.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ