Dosarul Transferurilor, ziua finală. Astăzi se pronunţă sentinţa definitivă pentru cei opt grei ai fotbalului

| 04 mar, 2014

După un proces care a durat mai bine de cinci ani, Dosarul Transferurilor intră în marea finală. Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să anunţe în sfârşit decizia definitivă în acest dosar, care a zguduit din temelii lumea fotbalului românesc.

Cei opt grei ai sportului rege au fost, pe rând, achitaţi, condamnaţi la ani grei de închisoare, apoi condamnările au fost anulate şi procesul rejudecat. Între timp, legea penală s-a schimbat, aşa că decizia de marţi va fi pusă în executare imediat, fără să mai existe un al treilea proces, la Curtea Supremă. Noul Cod a adus însă şi avantaje pentru acuzaţi. O parte dintre acuzaţii nu mai pot fi pedepsite, în special cele mai aspru sancţionate, întrucât acestea s-au prescris.

Decizia este anunţată exact cu o zi înainte de alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. Unul dintre personajele implicate în dosar, Gică Popescu, este unul dintre candidaţi. Luni, un alt acuzat, Jean Pădureanu, a fost internat la spital cu probleme cardiovasculare severe, el suferind şi de diabet.

Mai multe, pe digi24.ro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ