Diversiunea notarilor în cazul terenului Ioanei Băsescu

| 21 noi, 2013

Abordarea corpului notarilor publici nu are nicio logică din moment ce nimeni nu a cerut asemenea verificări şi nicio acuză publică nu viza legalitatea contractului notarial privind contractul de vânzare-cumpărare.

În timp ce în USL liberalii trag de timp şi par a respinge ideea înfiinţării unei comisii parlamentare care să analizeze achiziţia terenului agricol de aproape 300 de hectare de către familia Băsescu, în spaţiul public are loc un fenomen interesant. Astfel, se încearcă acoperirea tranzacţiei controversate printr-o acţiune a corpului notarilor publici care în data de 14 noiembrie a solicitat Camerei Notarilor Publici Bucureşti efectuarea unui control profesional administrativ la notarul public care a instrumentat actul de vânzare-cumpărare a terenului şi a contractului de ipotecă solicitat de CEC Bank.

Conform unui comunicat publicat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici, “în urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte menţionate mai sus au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte şi proceduri notariale".

Demersul notarilor publici reprezintă în mod evident o acţiune de spălare a imaginii Ioanei Băsescu, miza fiind aceea de a o exonera pe fiica cea mare a preşedintelui de orice fel de responsabilitate legală în afacerea cu terenul din judeţul Călăraşi. Abordarea corpului notarilor publici nu are nicio logică din moment ce nimeni nu a cerut asemenea verificări şi nicio acuză publică nu viza legalitatea contractului notarial privind contractul de vânzare-cumpărare.

Semnele de întrebare legitime pe care le ridică acest caz se referă la maniera în care fiica cea mare a luat creditul. Adică un credit de peste un milion de euro acordat de CEC Bank în procedură de urgenţă, în contextul “coincidenţei” în care şeful statului a intervenit pe lângă ministrul Finanţelor pentru a-l menţine pe preşedintele CEC, Radu Gheţea, la conducerea instituţiei bancare în cauză. Obţinerea sumei pentru plata terenului printr-un credit controversat este principala problema ce ridică suspiciuni, precum şi “ramificaţile” ce decurg de aici. Astfel, Ioana Băsescu a obţinut un credit cu o valoare mai mare decât cea acceptată de regulamentele bancare în vigoare, nerespectând paşii obişnuiţi.

De asemenea, semne de întrebare ridică şi valoarea efectivă a tranzacţiei. Dacă iniţial terenul a fost supraevaluat (conform datelor existente în dosarul evaluatorului), preţul final plătit de Ioana Băsescu a fost cu aproximativ 25% mai mic.

În condiţiile noilor perdele de fum care tind să acopere controversele legate de tranzacţia terenului din Călăraşi, Traian Băsescu speră să abată atenţia de la o problemă care îi poate atrage nu doar prejudicii grave de imagine, dar şi consecinţe în ceea ce însemnă răspunderea în faţa legii. Dincolo de încercările şefului statului de a bloca sau tergiversa înfiinţarea comisiei parlamentare care să ancheteze această speţă, evoluţia firească a lucrurilor ar fi aceea în care comisia va fi înfiinţată, în numele interesului public şi al necesităţii de a face lumină în această afacere dubioasă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 noi, 2013
wernner
teren Calarasi
Sa se verifice prin comisia parlamentara :terenul achizitionat de de turnatorul tigan de la cloaca 3 si declaratiile de avere a parlamentarilor ex.ministrul Constantin(imprumutul de la turnator-250.000 de euro.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ