APIA va controla terenul cumpărat de Ioana Băsescu. Subvenţia ar putea fi returnată

| 20 noi, 2013

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a somat fostul arendaş al terenului cumpărat de Ioana Băsescu să prezinte o serie de documente. Dacă acesta nu va proba faptul că are terenul în folosinţă şi după ce a fost achiziţionat de fiica preşedintelui, va trebui să returneze 45.000 de euro, bani primiţi ca subvenţie din partea Uniunii Europene.

Pentru a putea beneficia de subvenţia de 154 € pe hectar acordată de Uniunea Europeană, proprietarul unui teren nu are voie să-l vândă până la 1 decembrie 2013. În cazul în care terenul este dat în arendă, cel care primeşte subvenţia este arendaşul, informează RomâniaTv.net.

Dacă în cazul în care Ioana Băsescu nu l-a păstrat pe arendaş, acesta din urmă va trebui să returneze subvenţia primită, adică circa 45.000 €.

Anunţul controlului de la Ministerul Agriculturii a fost făcut chiar de către ministrul Daniel Constantin, la România TV. "Italianul respectiv a avut terenul arendat la o societate, iar arendaşul a primit subvenţie de la UE. "Dacă a primit subvenţia nu avea voie să îl vândă şi dacă îl vinde trebuie să dea subvenţia înapoi", a spus Constantin.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă în "cazul Călăraşi", deoarece comisia de la Senat are o altă misiune, respectiv analiza activităţii CEC Bank.

"Mi-au spus liderii de grup PSD, şi de la PNL, şi de la PC că lucrează la formarea unei comisii comune. (...) Liderii de grup vor să propună o comisie a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să ancheteze activitatea tuturor acelor persoane angajate în instituţiile publice legată de afacerea de la Călăraşi", a spus Ponta.

El a precizat că acea comisie de la Senat se ocupă strict de activitatea CEC, potrivit Mediafax.

"E altă prevedere regulamentară, este doar la Senat, este doar la Comisia de Buget -Finanţe şi are ca obiect o singură problemă: modul în care CEC, bancă integral de stat, a respectat legile", a adăugat Ponta.

El a evitat să răspundă la întrebări legate de activitatea acestei comisii mixte.

"Restul, ce va face comisia, cine e în ea, o să vă spună liderii de grup, că nu o face Guvernul şi nu o fac eu. Nu mă întrebaţi pe mine ce ar trebui să facă comisia", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută, miercuri, după o întâlnire cu grupurile PSD, că a discutat despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, el menţionând: "Cazul Călăraşi".

Plenul Senatului a aprobat, luni, iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC - Bank S.A de către Comisia pentru buget-finanţe.

Presa a relatat recent că fiica cea mare a preşedintelui Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 300 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu menţionând că a consiliat-o la cumpărare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ulterior, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra terenul de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ