DOCUMENT CRUCIAL despre Marian Vanghelie: ce indicii există despre faptele sale penale
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat joi că ANI a găsit indicii de săvârşire a unor fapte penale în cazul primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, şi a formulat în acest sens un denunţ, transmite Agerpres.
''Referitor la Marian Vanghelie, ANI a solicitat confiscarea unei sume nejustificate de bani, Comisia de cercetare din cadrul CAB a clasat dosarul, dar procurorul din cadrul acestei entităţi a formulat o opinie separată. Din această perspectivă, noi am identificat indicii de săvârşire a unor fapte penale cu privire la unele sume de bani menţionate chiar de către domnia sa în probatoriul administrat, care au presupus unele indicii de comitere a unor infracţiuni'', a precizat Horia Georgescu, arătând că acestea au fost înaintate de ANI ''prin formula unui denunţ''.
Întrebat când a făcut această sesizare, şeful ANI a spus că ulterior motivării deciziei Comisiei de cercetare din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, adică acum câteva săptămâni.
''Suma pe care a identificat-o Agenţia Naţională de Integritate este de 200.000 euro. Problema este că în administrarea probatoriului chiar dl Marian Vanghelie a spus că a rulat sume importante de bani, de ordinul sutelor de mii de dolari. La fel expertul parte angajat de domnia sa a menţionat faptul că sumele identificate sunt mai mari decât cele pe care le-am găsit noi a fi nejustificate'', a spus Georgescu.