DOCUMENT. Cum a combatut Năstase SPORUL de PEDEAPSĂ cerut de DNA

Nastase asteapta acum motivarea judecatorilor, cu a caror decizie nu considera ca este bazata pe argumente solide.

“În esență, prin sentința pronunțată în 24 iunie (după patru zile de reflecție), completul de la CAB, format din judecătoarea Radu Adina Adriana a decis să mi se acorde un spor de șase luni de închisoare în procedura contopirii pedepselor din dosarele “Trofeul Calității” și “Zambaccian”.

Este interesant faptul că judecătorii – în cazul condamnării în Dosarul Zambaccian – unde existau două pedepse (3 ani pentru șantaj și 4 ani pentru luare de mită – adăugată în recurs) nu au considerat că prin contopire trebuie adăugat un spor. Așa încât, până voi vedea motivarea, bănuiesc că au fost adăugate 6 luni de închisoare la cei 2 ani din Dosarul Afișelor electorale – dosarul cu 1.000 de martori, cu condamnarea pe probe indirecte și raționamente logico-juridice.

Ați citit, probabil, pe agențiile de presă, motivele Contestației DNA la sentința de final a Tribunalului București care hotărâse că nu e cazul să fie adăugat un spor de pedeapsă”, a precizat Nastase.

Iata notele avocatului lui Adrian Nastase, Ion Cazacu:

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

Secţia I-a penală

Dosar nr.l 745/3/2014

DOMNULE PREŞEDINTE

Subsemnatul CAZACU ION, apărător ales al intimatului NĂSTASE ADRIAN, depun prezentele

NOTE SCRISE

în susţinerea pledoariei orale prin care am adus argumente pentru RESPINGEREA, ca nefondată, a CONTESTAŢIEI Parchetului împoriva Sentinţei penale nr.1385/08.05.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia penală în dosarul cu numărul susamintit.

Scurt istoric

Prin sentinţa penală atacată de Parchet judecătorul fondului, investit cu o cerere de contopire a pedepselor pronunţate împotriva mea în anul 2012 și respectiv 2014, a admis-o și a dispus executarea celei mai grele pedepse de 4 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, executarea pedepsei complementare începând, conform prevederilor art.66 VCP, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Pe durata executării pedepsei cu închisoarea, conf.art.71 VCP, i-au fost interzise intimatului drepturile prev. de art. 64 lit.a), b)și c) din acelaşi Cod penal (1968), respectiv:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;

În baza art.35 VCP s-a menţinut măsura de siguranţă a confiscării sumei de 38.217,20 RON dispusă în dosarul nr.514/1/2009 precum și măsura confiscării, luată față de intimat prin Decizia nr.1/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie (ICCJ) – Completul de 5 judecători, în dosarul nr.1919/1/2013.

S-au computat din durata pedepsei, conf. art. 88 VCP (1968), perioadele deja executate respectiv: 20.06 – 25.06.2012, 26.06.2012 – 18.03.2013 și de la 06.01.2014 la zi.

Au fost anulate: MEPI nr.330/06.01.2014, emis în executarea Sentinţei penale nr.474/30.03.2012 , pronunţată de ICCJ – Secţia penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1/06.01.2014 a ICCJ – Completul de 5 judecători și MEPI 196/20.06.2012, emis în executarea Sentinţei penale nr.176/30.01.21 pronunţată de ICCJ – Secţia penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.160/20.06.2012.2014 a ICCJ – Completul de 5 judecători și s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei aplicate în urma contopirii, adică pentru pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.

Împotriva acestei hotărâri a făcut CONTESTAŢIE Parchetul, care a motivat necesitatea aplicării unui spor de pedeapsă de 1 (un) închisoare, la pedeapsa, deja aplicată în urma contopirii, de 4 ani închisoare.

Argumente in combaterea CONTESTAŢIEI Parchetului.

Voi încerca să răspund, punctual, fiecărui argument prezentat de Parchet pentru susţinerea cererii acestuia de sporire a pedepsei rezultante, în urma contopirii, cu încă 1 (un) an închisoare.

Critica principală a Parchetului este că hotărârea fondului este netemeinică, în sensul aprecierii că nu este necesară sporirea pedepsei cu perioada de timp solicitată de parchet.

Parchetul porneşte de la constatarea că: “… instanţa investită cu judecarea cererii de contopire este singura în măsură să aplice pedeapsa cea mai eficientă, având în vedere că doar aceasta are viziunea întregii activităţi infracţionale a condamnatului și tocmai de aceea legiuitorul i-a acordat posibilitatea modificării parţiale asupra unei pedepse, rămasă în autoritatea lucrului judecat”.

Această observaţie este esenţială pentru întreaga instituţie a contopirii pedepselor și se va circumscrie, ca argument hotărâtor, în toate argumentele mele că, prezenta CONTESTAŢIE a Parchetului, este NEFONDATĂ și urmează a fi RESPINSĂ.

Este, de altfel și argumentul judecătorului fondului care a definit operaţiunea de contopire a mai multor pedepse, după pronunţarea lor de către alți judecători, care au judecat infracţiunile ce compun concursul de infracţiuni, separat și după trecerea unor perioade de timp diferite, ca o operaţiune “… post iudicium a unei pedepse globale pentru întregul concurs, ceea ce presupune o ştirbire limitată a autorităţii de lucru judecat, dobândită prin hotărârile de condamnare pentru infracţiunile considerate independent”.

• Un prim argument al Parchetului, în susţinerea aplicării unui spor la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, face referire la direcţia politicii penale pe care a avut-o legiuitorul actual și anume în reglementarea regimului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în Noul Cod penal (2014).

Combaterea acestui argument este relativ facilă, în contextul în care, înca de la începutul procedurii contopirii, judecătorul fondului a stabilit cadrul procesual al cererii, depusă înainte de intrarea în vigoare a noilor reglementări (la 20.01.2014) dar care privea numai infracţiuni, comise și judecate definitiv, înainte de această dată. În această situaţie, au pe deplin aplicare dispoziţiile art. lO din Legea nr.187/2012, de punere în aplicare a Noului Cod penal, care stabilesc: “Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când, cel puţin una din infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă…” ceea ce, evident, nu s-a întâmplat în prezenta cauză!

Acest aspect, precum și stabilirea competenței de soluţionare a cererii, au fost, de altfel, discutate și rezolvate în şedinţa publica din 03.02.2014, fără să existe vreo opoziţie a Parchetului.

Mai mult decât atât, în lumina politicii penale a Noului Cod a fost sancţionată mai dur pluralitatea de infracţiuni, corelativ cu scăderea limitelor de pedeapsă pentru cele mai multe din infracţiuni.

• Al doilea argument al Parchetului ține de o interpretare, fără logică și substanţă juridică, a sistemului cumulului juridic al pedepselor în cazul pluralităţii de infracţiuni, conform reglementării anterioare (Codul penal din 1968) care este corect prezentat, însă concluzia Parchetului cum că: “Raţiunea acestui sistem este de a nu crea sentimentul de impunitate condamnatului, dar și societăţii, întrucât nu poate fi admis ca indiferent câte infracţiuni ai săvârși, se va aplica și executa o singură pedeapsă” este total eronată.

În combaterea acestui argument relev faptul că interpretarea Parchetului, este sui generis, și denotă, nu numai necunoaşterea legii, ci și dorinţa, de a justifica, cu orice chip, aplicarea unui spor de pedeapsă în această cauză, în contextul în care, chiar ratione legis, contopirea are ca rezultat executarea unei singure pedepse, reindividualizată de judecător.

În context se impune şi precizarea că însuşi vechiul Cod penal dă posibilitatea judecătorului de a nu aplica un spor de pedeapsă astfel că raţionamentul Parchetului în sensul că este obligatorie aplicarea unui spor de pedeapsă este lipsit de fundament juridic. Legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului aprecierea dacă, de la caz la caz, se impune aplicarea unui spor de pedeapsă.

• Al treilea argument al Parchetului se referă la observaţia că, judecătorul fondului ar fi ţinut cont, exclusiv, de persoana condamnatului atunci cand a reindividualizat pedeapsa, în urma contopirii.

Critica parchetului porneşte de la faptul că, deși face referire la motivarea judecătorului fondului, în care acesta arată: “… operaţiunea de individualizare se face după aceleaşi criterii ca și în cazul în care existența concursului ar fi fost cunoscută la momentul soluţionării în fond a cauzei” el apreciază că, în fapt, judecătorul nu a dat eficiență dispoziţiilor legale privind individualizarea pedepsei, decât sub aspectul, exclusiv, al persoanei condamnatului.

În continuare, Parchetul afirmă că judecătorul fondului nu a făcut nicio referire în motivarea soluţiei sale la: “… gradul concret de pericol al faptelor, la periculozitatea făptuitorului, la împrejurările concrete de săvârşire, la atitudinea avută după săvârşirea infracţiunilor, raportat la asumarea răspunderii și înţelegerea represiunii ce se exercită asupra lui.”

În combaterea acestei ultime afirmaţii a Parchetului (cea subliniată) vă rog, să observaţi că, elementele puse în discuţie de Parchet, se referă la altă instituţie și anume liberarea condiţionată din executarea pedepsei.

Cu privire la celelalte aserţiuni, menţionate în prima parte a citatului din motivarea CONTESTAŢIEI vă rog să observaţi motivarea judecătorului fondului de la fil.5/6 ale sentinţei în care acesta arată: “… pedeapsa globală este o pedeapsa concretă ce reflectă gradul de pericol social concret al pluralităţii de infracţiuni, la stabilirea acesteia avându-se în vedere, independent de momentul stabilirii pedepsei pentru fiecare infracţiune ce intră în compunerea concursului, criteriile prev.de art.72 VCP“. Mai mult, judecătorul fondului își argumentează hotărârea arătând că, împrejurarea că instanţa care a pronunţat Decizia nr.1/06.01.2014 a reţinut inculpatului circumstanţe atenuante, în legătură cu infracţiunile concurente, nu impiedică adăugarea unui plus la pedeapsa de baza, “… dacă cerinţele unei juste individualizări a pedepsei globale impun aceasta“.

Aşadar, critica parchetului, cu privire la nemenționarea în hotărâre a elementelor ce țin gradul de pericol concret al faptelor și împrejurările concrete de săvârşire a faptelor Nu se susţine și urmează a fi înlăturată de Dvs.

În combaterea acestei susţineri a Parchetului arăt că analiza făcută de Parchet, în legătură cu regimul sancţionator al fiecărei infracţiuni care intră în concurs, nu este de natură a impune aplicarea unui spor de pedeapsă, atât timp cât aceste elemente de individualizare, în cazul hotărârii de condamnare, ori de reindividualizare, în cazul hotărârii de contopire, NU au fost luate în calcul, nici de judecătorii care, în cazul condamnării Decizia nr.1/06.01.2014, nu au aplicat spor de pedeapsă dupa condamnarea la pedepsele de 3 ani închisoare pentru şantaj și respectiv 4 ani închisoare pentru luare de mită, nici de judecătorul contopirii, care nu a aplicat spor de pedeapsă luând în calcul, pe lângă cele două condamnări și cea de a treia de 2 ani închisoare.

Elementele puse în discuţie de Parchet – diversitatea relaţiilor sociale afectate prin activitatea infracţională, poziţia pe care condamnatul a avut-o la momentul săvârşirii lor care a fost de natură să lezeze grav încrederea societăţii în funcţii înalte de partid și de stat – au fost toate avute în vedere de judecătorul concursului.

Judecătorul a motivat hotărârea lui de a nu da un spor de pedeapsă în prezenta cauză pornind de la principiul: “… instanţa investită cu soluţionarea unei cereri de contopire are sarcina de a aprecia fiecare element al pedepselor ce urmează a fi contopite și să aibă în vedere ca sporul acordat (în ipoteza în care apreciază că se impune) să nu apară ca o sancţiune distinctă, ci ca o materializare a necesitaţii unui plus de severitate…”.

În plus, așa cum bine accentua judecătorul contopirii: “Pedeapsa și implicit sporul de contopire nu trebuie percepute de condamnat ca o răzbunare a societăţii pentru că a greşit, ci ele trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă, în final, la redarea acestuia societăţii“.

CONTESTAŢIA Parchetului tocmai asta lasă să se întrevadă și anume o răzbunare și un tratament juridic diferenţiat și deosebit de aspru, în toate cererile judiciare care-l privesc pe Adrian Năstase.

• Al patrulea argument al Parchetului se circumscrie în încercarea de răsturnare a unor valori și valenţe de personalitate și comportament ale intimatului, prin transformarea lor în aspecte negative, de natură a justifica sporul cerut. Astfel, Parchetul susţine că: …înaltele studii juridice la care face referire instanţa de fond, nivelul de pregătire culturală și politico-ideologică sunt aspecte de natură să circumstanțieze negativ persoana acestuia (…) persoană care avea ca obligaţie, atât morală, cât și legală, respectarea și aplicarea legii și nicidecum încălcarea ei”.

Concluzia Parchetului, cum că aceste elemente de circumstanțiere “denotă un grad de pericol social concret cu mult peste cel la care ne-am raporta dacă aceleaşi fapte ar fi fost săvârşite de o persoană cu pregătire redusă sau cu funcţii de o imortanță mai mică” apare ca o gândire rigidă și duce, cumva, cu gândul la o discriminare în ce priveşte nivelul de pregătire profesională și culturală, ca un element de agravare a răspunderii, ceea ce încalcă principiul universal al egalităţii tuturor în fața legii.

În combaterea acestui argument al Parchetului mă simt nevoit să fac trimitere la modul în care judecătorul contopirii motivează hotărârea prin care a decis neaplicarea sporului de pedeapsă, facând ample referiri la principiul reeducării condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, observând că: “… pedeapsa trebuie să fie adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, pe care este chemată să-l intimideze dar mai ales să-l reeduce, fiind adevăr de necontestat faptul că aceeaşi pedeapsă identică – ca gen și cuantum – nu produce acelaşi efect educativ asupra tututror infractorilor cărora le este aplicată“.

Alt argument în combaterea Contestaţiei se referă la enumerarea de către judecătorul contopirii a elementelor avute în vedere, la lipsa aplicării sporului de pedeapsă, în procedura reindividualizării pedepsei, urmare contopirii și anume:

- lipsa antecedentelor penale;

– micromediul persoanei condamnatului;

– relaţiile cu ambianța socială, locul central fiind ocupat de gradul integrării sociale sub multiplele sale aspecte – profesionale, familiale, educaţia și întreţinerea copiilor, grija față de patrimoniul familiei, conduita după comiterea faptei, prezența acestuia în fața organelor de urmărire penală și instanţelor de judecată într-o perioadă foarte mare de timp (cca 7 ani), faptul că nu a încercat să se sutragă de la anchetă sau judecată, faptul că pe toată această perioadă nu a încălcat, din punct de vedere penal, normele de conduită”.

Pentru toate aceste argumente NU se impune sporirea pedepsei de bază, aceasta fiind suficientă în vederea asigurării scopului pedepsei, “…aptă de a produce transformări reale și profunde ale conştiinţei petentului și, pe cale de consecinţă, modificări statornice, de durată, ale comportamnentului acestuia”.

• Al cincilea argument al Parchetului se referă la “… poziţia de negare a faptelor dar și la atitudinea, constant defăimătoare și de dispreţ, la adresa actului de justiţie pe care a avut-o pe întreg parcursul procesului penal dar și în fața instanţei investită cu soluţionarea cauzei”.

În combaterea acestui argument al parchetului judecătorul investit cu contopirea motivează neaplicarea sporului în prezenta cauză, întrucât: “…imediat după pronunţarea ultimei decizii de condamnare (06.01.2014) condamnatul s-a prezentat în vederea începerii executării pedepsei stabilită de instanţă, că nu a încercat să se sustragă de la executarea primei pedepse aplicată acestuia prin sentinţa penală nr.176/30.01.2012 (…) cu conduita acestuia dupa liberarea sa condiţionată, produsă în luna martie a anului 2013, ca singular element, considerat de parchet, în favoarea sporirii pedepsei globale de 4 ani închisoare, nu este de natură a înclina balanţa în favoarea ideii că, în absența unui astfel de spor, scopul pedepsei, în cazul condamnatului Năstase Adrian, nu se poate realiza”.

Părerile personale ale intimatului, clientul meu, dl.Năstase Adrian, despre justiţie, se circumscriu dreptului la opinie și liberă exprimare, consfințit și garantat de disp.art.30 alin. (1) din Constituţia României (libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor, a credinţelor și libertatea credinţelor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini sau orice alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile), de art.lO CEDO (orice persoană are dreptul la libertate de exprimare, drept care include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau comunica informaţii ori idei, fără amestecul autorităţilor publice), precum și de dispoziţiile art.40 din Legea nr.275/2006 – legea executării pedepselor (libertatea conştiinţei și a opiniilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, nu pot fi îngrădite).

În situaţia în care intimatul ar fi avut o atitudine constant defăimătoare şi de dispreţ la adresa actului de justiţie atât pe parcursul procesului penal, pe parcursul procedurii de judecată de către instanţele care au soluţionat dosarele intimatului cât și în fața judecătorului care a judecat în fond cererea de contopire, atunci instanţa (oricare dintre ele) era abilitată să ia măsurile care se impuneau față de acesta sau cel puţin să se consemnze o astfel de atitudine în cuprinsul unei încheieri/hotărâri. Astfel, cum veți putea observa, nici o instanţa nu a reţinut „atitudinea defăimătoare sau de dispreţ a intimatului”, invocată de Parchet, mai mult din chiar încheierea din data de 28.04.2014 din dosarul de contopire unde au fost consemnate susţinerile părților rezultă contrariul celor afirmate de parchet. Mai mult, chiar instanţa reține în cuprinsul sentinţei de fond (pag. 8) că intimatul s-a prezentat în fața organelor de urmărie penală și instanţă ori de câte ori a fost chemat. Or, aceasta denotă o atitudine de respect la adresa judecătorilor şi a actului de justiţie.

Nu parchetul este organul abilitat a constata o atitudine defăimătoare și de dispreţ la adresa instanţei ci instanţa însăși. Or, în speţă nici o instanţă nu a făcut observaţii negative la adresa atitudinii intimatului.

În acest context, în primul rând justiţia trebuie să apere acest principiu, iar practica constantă CEDO a consfinţit că: “sfera de aplicare a libertăţii de exprimare acoperă în prezent orice tip de discurs, indiferent de natura lui (politică, jurnalistică, literară) sau de suportul pe care acesta îl îmbracă“.

În combaterea aceluiaşi argument al parchetului înțeleg să depun caracterizarea conducerii Penitenciarului Bucureşti Jilava nr.H-53027/PBJB/17.06.2014, în care se menţionează că dl.Năstase Adrian are un comportament foarte bun, că a participat, în mod constant, la activităţile educative, implicându-se cu precădere în acţiuni de instruire și influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate, că a publicat o lucrare ştiinţifică pentru care s-a considerat 30 de zile executate din durata pedepsei și că nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei.

Sunt probe evidente că judecătorul contopirii a făcut o apreciere corectă, diferenţiată în funcţie de personalitatea și pregătirea clientului meu, atunci când a hotărât că nu este necesară aplicarea unui spor de pedeapsă.

În fine, încercările Parchetului de a concluziona, în sensul că: “nesporirea pedepsei rezultante, nu duce la realizarea dezideratelor înlăturării deprinderilor negative a condamnatului în plan social, nu contribuie la formarea unei atitudini de respect față de lege și de a-l convinge să accepte, cu demnitate, privaţiunile, drept răspuns la conduita periculoasă a acestuia”, nu sunt acoperite, nici de argumente și nici de situaţia concretă, având în vedere că este imposibil de convertit o personalitate și valenţele ei pozitive, în elemente negative. În ceea ce priveşte argumentul parchetului relativ la „deprinderile negative” se impune precizarea că instanţa fondului la pagina 8 din sentinţă arată că din anul 2006 şi până la data primei condamnări intimatul nu a mai săvârşit nici o fapta penală, aspect de natură a înfrânge susţinerea Parchetului.

Această parte a argumentelor vor fi dezvoltate de colegii mei, întrucât ea reprezintă o întreprindere dificilă și responsabilă, prin raportarea la Omul Adrian Năstase, în toate componentele lui – politice, sociale, profesionale, sociologice, familiale, etc.

Relevant din acest punct de vedere, mi s-a părut dialogul dintre comentatorii politici, Iosif Boda și Lucian Sârb, cu privire la personalitatea d-lui Adrian Năstase, dialog publicat în ultima carte scrisă de clientul meu – “CELE DOUA ROMÂNII”, editată în acest început de vară de Editura Niculescu.

Astfel, la observaţia făcută de Lucian Sârb că, după alegerile parlamentare din anul 2004 “românii și-au descărcat toată antipatia acumulată în timp și toate frustrările, atunci când au rămas față în față cu Adrian Năstase… nemaicontând nici ridicarea vizelor, nici integrarea în NATO, nici încheierea negocierilor cu Uniunea Europeană, nici creșterea economică și scăderea inflaţiei”, Iosif Boda a făcut acest comentariu: “Cred că Adrian Năstase este una dintre cele mai complexe personalităţi ale politicii post-decembriste. Este un om care a rezistat pe scena politică în funcţii mari, în 15 ani fiind Ministru de Externe, Preşedintele Camerei Deputaţilor, apoi Vice-președinte, 4 ani Prim-ministru, apoi, din nou, Preşedintele Camerei Deputaţilor. Adrian Nastase este o persoană pe care nu o poți ignora, fie că îl apreciezi sau simpatizezi, fie că-l urăști sau disprețuiești“.

La finalul pledoariei mele, vă rog să judecaţi această contestaţie, având în vedere toate argumentele apărării, pentru că, așa cum sublinia Voltaire – “E curată nebunie să judeci adevărul sau minciuna, doar după părerea ta”.

De asemenea, vă rog, să dați eficiență independenței Dvs., bazată pe principiul procesului echitabil, atunci când veți soluţiona constestația, pentru a infirma ceea ce observa un mare gânditor al lumii, Platon, care a afirmat: “Justiţia nu este altceva decât conivența celui mai puternic”.

Vă mulţumesc,

Av. Ion Cazacu

Citeşte şi: Adrian Năstase, mesaj pentru Traian Băsescu