Domnule Iohannis, sunt doar 10 întrebări. Hai, că nu e greu, răspundeți!

După ”Iohannis șase case” și dosarul incompatibilității, candidatul ACL la funcția de președinte al României se află mai nou în centrul unui scandal care tinde să capete proporții. Este vorba, desigur, despre implicarea lui Klaus Iohannis în afacerea adopțiilor de copii de la începutul anilor ’90, caz pe care edilul Sibiului nu a binevoit să-l clarifice încă, în pofida suspiciunilor existente și a presiunii publice tot mai mari.

Citeşte şi: Decizia luată de Klaus Iohannis dacă va fi declarat incompatibil de Curtea Supremă

În actualul context, demersul Gabrielei Vrânceanu Firea, în calitate de purtător de cuvânt al PSD, prin care a adresat 10 întrebări prezidențiabilului PNL menite să lămurească aspectele controversate din trecutul lui Klaus Iohannis în ceea ce privește implicarea în adopțiile de copii este cum nu se poate mai legitim. Fiindcă, fără doar și poate, nu poți pretinde a fi președinte al României fără a-ți clarifica aspectele dubioase din viață și carieră.

„De ce a acceptat Iohannis, ca profesor, să îi ajute pe niște străini să ia 3 copii din România? Nu îi ajungeau salariul de profesor și banii din meditații? Dacă rolul inițial a fost doar de șofer, de ce s-a implicat și în convingerea familiei să-și dea nepoții spre adopție, potrivit mărturiei familiei și vecinilor? În ce au constat bunurile pe care a recunoscut ca le-a primit din partea canadienilor și care a fost valoarea lor?” sunt doar trei dintre cele mai relevante întrebări cuprinse în calupul de zece asupra căruia PSD a cerut clarificări publice.

Strategia ”capului în nisip” aplicată de Klaus Iohannis nu este deloc una câștigătoare. Dacă speră că, evitând abordarea temei, semnele de întrebare vor dispărea, atunci prezidențiabilul ACL se înșală amarnic. Vorbim nu doar despre o problemă legală ce datează din vremurile tulburi specifice în primii ani de după căderea comunismului, cât mai ales despre o problemă morală, care îl plasează într-o lumină extrem de defavorabilă pe liderul PNL. Până una alta, electoratul se va întreba în mod legitim – dacă Iohannis a fost capabil să se implice fără ezitare în afaceri cu adopții controversate de copii, atunci ce garanții vom avea că, în situația ipotetică în care ar ajunge președinte, Klaus Iohannis nu-și va folosi influența conferită de funcție pentru a se implica și în alte afaceri necurate?

Ce ne demonstrează însă tăcerea candidatului ACL? Păi, în primul rând că nu dă doi bani pe dorința electoratului care așteaptă clarificarea implicării sale în adopțiile de copii. În al doilea rând, tăcerea ne arată implicit o recunoaștere a afacerilor controversate pe care le-a derulat la începutul anilor ’90 alături de cetățeni candadieni. Sigur că, dacă ar fi fost informații ce nu puteau fi probate, Klaus Iohannis ar fi fost primul care ar fi ieșit să le dezmintă vocal. Nu a făcut-o, ci s-a limitat să atace o așa-zisă campanie murdară a PSD. Ceea ce arată, atenție, că liderul liberal a acuzat modul în care este pusă problema tocmai în campania electorală, și nu fondul ei.

Citeşte şi: Firea nu se potoleşte şi continuă RĂZBOIUL împotriva lui Klaus Iohannis. Ce afirmă purtătorul de cuvânt al PSD

Atunci când l-a eliminat din cărți pe Crin Antonescu – și de la șefia PNL, și din postura de candidat al partidului la prezidențiale – Klaus Iohannis încerca să ne convingă cum că ar fi un politician altfel, venit pe un cal alb la vîrful politicii. După numai câteva luni de la acel moment, candidatul liberal a căpătat o altă alură. Klaus Iohannis este un politician compromis, cu mult mai multe vulnerabilități decât puncte tari. Iar calul alb a fost și el înlocuit de o mârțoagă jigărită, împovărată de un prezidențiabil care își cară dosarele controversate și trecutul lugubru.