DOSAR PENAL în cazul poliţistului care a căzut cu motocicleta într-o groapă
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au deschis un dosar pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului care a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în carosabil, caz în care au cerut informaţii de la firma care executa lucrările, urmând să verifice dacă groapa era bine semnalizată.
procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti au deschis un dosar de cercetare penală în care s-a început urmărirea in rem, pentru fapta de ucidere din culpă, în cazul agentului şef adjunct de poliţie Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, care marţi şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată de o firmă pe carosabil.
Procurorul de caz a făcut cercetarea la faţa locului, asistat de poliţişti criminalişti, a luat declaraţii mai multor muncitori care efectuau lucrări în zona unde era săpată groapa, dar şi unor martori prezenţi în zonă la momentul accidentului, au precizat sursele citate.
În cadrul anchetei s-a mai solicitat Poliţiei să spună dacă agentul de la Brigada Rutieră se afla în timpul serviciului şi ce misiune executa.
De asemenea, procurorul de caz a cerut firmei care efectua lucrările detalii cu privire la acestea, urmând să verifice dacă groapa era semnalizată corespunzător, dacă lucrarea avea toate avizele şi autorizaţiile necesare şi dacă au fost respectate toate prevederile din Codul muncii.
Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) a decedat marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.
Şeful Serviciului de Presă al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat că groapa în care a căzut poliţistul cu motocicleta era semnalizată, în zonă având loc lucrări la carosabil. Sarca a precizat că poliţistul se afla în misiune şi se îndrepta către o zonă în care ar fi urmat să fluidizeze circulaţia.