Vești proaste pentru bucureșteni. Când se dă, de fapt, drumul la căldură
Şeful RADET a anunţat că furnizarea agentului termic în Bucureşti se va face începând de marţi, şi nu luni, aşa cum s-a vehiculat iniţial.
Directorul general RADET, Valentin Vițalariu, a anunţat, la B1 Tv, că bucureştenii ar putea avea căldură, cel mai devreme, în decursul zilei de marți.
"În clipa în care se vor îndeplini condițiile legale pentru furnizrea agentului termic, noi vom face această furnizare, nimeni nu va fi afectat de lucrarea pe care noi o avem. În noapte de sâmbătă spre luni au fost îndeplinite condițiile sub 10 grade. Dacă și mâine noapte vor fi tot sub 10, marți dimineața vom putea porni furnizarea agentului termic în București", a declarat directorul general RADET, Valentin Vițalariu, conform B1 TV.
Iniţial, s-a vehiculat faptul că agentul termic va fi furnizat către populaţie începând de luni. CET Grozăveşti va fi primul care va aduce căldură în casele bucureştenilor, potrivit România TV.
Cei de la RADET spun că ar fi vrut să pornească de sâmbătă livrarea agentului termic, dar dispeceratele nu erau pregătite. Decizia furnizorului de agent termic vine după ce trei nopţi la rând temperaturile în termometre au scăzut sub 10 grade Celsius, iar legea impune în astfel de condiţii ca regiile să înceapă să trimită căldură în caloriferele celor racordaţi.