Dosarul accidentului aviatic din Apuseni, preluat de Parchetul Militar
Accident aviatic. Dosarul privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni a fost declinat de către Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Secţia Parchetelor Militare, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al PCA Alba Iulia, Mihaela Chicea.
Accident aviatic. Procurorul general al PCA Alba Iulia, Augustin Lazăr, a afirmat săptămâna trecută că, după epuizarea probaţiunii la Alba Iulia şi Cîmpeni, când se va forma o imagine asupra situaţiei de fapt de aici, se va decide dacă va fi nevoie ca acest dosar să rămână în continuare la PCA Alba Iulia sau ancheta va continua la Bucureşti, 'în măsura în care ponderea activităţilor va trebui să fie efectuată acolo, pentru bunul mers al anchetei, pentru buna instrumentare a acestei cauze şi clarificarea rapidă a situaţiei de fapt'.
'Noi ne-am putea declina competenţa dacă va fi nevoie. Vom vedea. Ne vom face o evaluarea a situaţiei şi, în măsura în care se va dovedi că persoane care nu pot fi cercetate de către Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia apar în acest dosar şi majoritatea, ponderea actelor de făcut va fi la Bucureşti, într-o astfel de situaţie ancheta ar putea continua la Bucureşti', a declarat atunci procurorul general al PCA Alba Iulia. Întrebat dacă se referă la miniştri, Lazăr a răspuns că nu doreşte să facă referire la persoane anume, fiindcă nu este cazul. 'Eu v-am precizat în ce situaţii dosarul ar putea să fie preluat la Bucureşti', a spus atunci Augustin Lazăr.
Până în prezent au fost audiate în acest caz 29 de persoane, printre care copilotul şi medicii răniţi în accident, personal SMURD, jandarmi, localnici, personal silvic, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba etc.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul PCA Alba Iulia au dispus, în 22 ianuarie, începerea urmăririi penale in rem în cauza privind accidentul aviatic produs în Munţii Apuseni pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, şi vătămare corporală din culpă.
Două persoane au decedat şi cinci a fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la 1.600 de metri altitudine. Cele şapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului şi cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant.
Epava avionului şi victimele au fost descoperite de către trei săteni din Horea, o comună din judeţul Alba.