Dosarul Transferurilor: în cazul lui Mihai Stoica toate faptele s-au prescris

| 10 feb, 2014

Procurorul de şedinţă a cerut, luni, pedepse cu executarea pentru majoritatea inculpaţilor din dosarul transferurilor din fotbal pentru care faptele nu s-au prescris prin intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Procurorul a susţinut că niciuna dintre faptele de care sunt acuzaţi Cristian Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali nu s-a prescris şi a cerut condamnarea acestora la pedepsele pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a stabilit iniţial, respectiv şapte ani de închisoare cu executare pentru fostul finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, opt ani pentru fostul impresar Ioan Becali şi şapte ani de închisoare pentru Victor Becali, conform Agerpres.

Reprezentantul DNA a constatat că în cazul lui Mihai Stoica toate faptele s-au prescris, iar în cazul lui George Copos s-au prescris două fapte de înşelăciune, în timp ce infracţiunea de evaziune fiscală nu s-a prescris.

De asemenea, procurorul de şedinţă a mai cerut condamnarea lui Gheorghe Popescu pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiuni ce nu s-au prescris, la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere şi tot la o pedeapsă cu suspendare a fostului patron al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu.

În cazul lui Gheorghe Neţoiu, procurorul DNA a spus că faptele nu sunt prescrise şi a cerut aplicarea dispoziţiilor legale, respectiv condamnarea acestuia pentru faptele de care este acuzat.

Procurorul de şedinţă a mai cerut luni pedepse accesorii şi complementare pentru cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul Transferurilor.

Aceştia au spus în faţa instanţei că doresc continuarea procedurii judiciare şi în cazul acuzaţiilor pentru care a intervenit prescripţia, deoarece se consideră nevinovaţi însă, potrivit legii, aceştia nu mai pot fi traşi la răspundere.

Singurul care nu a dorit continuarea procesului penal pentru faptele prescrise a fost managerul Stelei, Mihai Stoica, fost director la Oţelul Galaţi.

Avocaţii inculpaţilor au cerut luni schimbarea încadrării juridice a clienţilor lor, invocând mai multe articole din noul Cod penal.

Potrivit acestora, infracţiunile de evaziune fiscală şi înşelăciune au fost reduse, în acest fel intervenind prescripţia pentru aceste fapte în cazul inculpaţilor din dosarul Transferurilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ