Două indicii că Guvernul Ponta nu va pica
O analiză la rece a actualei situații politice și a compromisurilor pe care liberalii sunt obligați să le facă ne arată că nici ei nu iau în serios posibilitatea ca Guvernul Ponta să pice în Parlament.
Atât reprezentanții noului PNL, cât și președintele Klaus Iohannis și-au exprimat în ultimele luni dorința ca în viitorul apropiat România să aibă parte de un guvern de dreapta, format din liberali și democrat-liberali. Poziționarea este una politică, în contextul în care se dorește exploatarea efectelor imagologice ale votului românilor de la prezidențialele din noiembrie. Dar, dincolo de doleanțele liberale, un plan concret de a înlocui guvernul Ponta are șanse mici de reușită.
Citeşte şi: Victor Ponta, mesaj pentru aleşii penali. Ce a transmis premierul
În primul rând, Guvernul Ponta IV a trecut în luna decembrie de Parlament cu 377 de voturi ”pentru” şi 134 de voturi ”împotrivă”, având astfel o majoritate de 3 la 1 în favoarea Executivului. Momentul a fost unul decisiv pentru viitorul actualului guvern de centru-stânga, în condițiile în care sprijinul parlamentar a fost unul chiar mai solid decât înainte de plecarea PNL din USL - 31 de voturi de susținere în plus în decembrie 2014 față de luna martie, iar voturile împotrivă au fost cu 58 mai puține.
În al doilea rând, putem găsi foarte rapid două indicii că nimeni nu își imaginează în realitate că Guvernul Ponta va fi dat jos de o eventuală moțiune de cenzură.
Primul argument este faptul că, de dragul imaginii de reprezentant al opoziției, Partidul Național Liberal a decis să dea Guvernul în judecată pentru întârzierile din cazul organizării alegerilor parțiale pentru că știe că nu va ajunge prea curând în postura de a le organiza el. Deși acțiunea este una absurdă – Guvernul în niciun moment nu a spus că nu dorește organizarea acestor alegeri – trebuie remarcată ipocrizia dublă a liberalilor: pe de-o parte susțin un Parlament mai suplu, dar își doresc ca ei să aibă mai mulți parlamentari; pe de altă parte susțin necesitatea unei colaborări politice mai eficiente, dar întrețin războiul politic indiferent de costuri.
Un al doilea argument este faptul că președintele Klaus Iohannis pune la punct agenda Consiliul Suprem de Apărare a Țării împreună cu Victor Ponta pentru ca știe că în următorii doi ani nu va exista un alt guvern cu care să o facă. Iohannis s-a întâlnit joi dimineaţă cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre viitoarea şedinţă a CSAT, în condițiile în care scandalurile de corupție în care sunt implicați foști sau actual membri ai PDL se înmulțesc, iar unii dintre aceștia (Elena Udrea) atacă instituții cheie pentru securitatea statului (SRI).
Citeşte şi: EXPLOZIV Dragnea cere audierea lui Victor Ponta în „Dosarul Referendumul”
Așadar, o analiză la rece a actualei situații politice și a compromisurilor pe care liberalii sunt obligați să le facă ne arată că nici ei nu iau în serios posibilitatea ca Guvernul Ponta să pice în Parlament. Iar ținând cont de rezultatele economice foarte bune pe care România le-a obținut în ultimii ani de guvernare de centru-stânga (chiar ieri Comisia Europeană a ridicat prognoza de creștere economică pentru 2015 la 2,7%), este oricum puțin probabil ca o presiune publică să susțină un astfel de demers.
Ştirile orei
28 noi, 2014
"Chiar și fără UDMR, noul USL - adică PSD, UNPR, PC și PLR - are în total 317 aleși, reprezentând 56% din numărul parlamentarilor din legislativul României, ceea ce îi oferă destul spaţiu de manevră"
Pai bine mai bibicule,tu afirmi azi una si maine altceva:ia vezi ce-ai scris,56% nu este un raport de 3/1...
daca traseistii PSD actuali se intorc la origini...e jale
daca mai pleaca cativa si dupa Geoana si Vanghelie e ..priveghi
evident,cand au trecut la UNPR,PC,PLR ,politicienii
nu erau traseisti...erau iubitori de tara,oameni politici responsabili,in special cei de la PPDD...
ei,si ce daca,mai pot face inca o data un serviciu,un traseu,sunt obisnuiti
atunci va fi inmormantare in PSD
ceasul ticaie pentru Guvernul Ponta