Dragnea: N-am fost niciodată şeful negocierilor cu PP-DD, tot eu şi Ponta vom merge la întâlniri
Negocieri PSD-PP-DD. Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a negat că ar fi fost scos din comisia de negociere cu PP-DD şi a precizat că niciodată n-a fost "şeful negocierilor".
Negocieri PSD-PP-DD. "N-am fost niciodată şeful negocierilor cu PP-DD. N-a fost nimeni scos din comisia de negociere. Negocierile cu PP-DD-ul au fost practic, o întâlnire a lui Victor Ponta şi a mea cu PP-DD-ul şi dacă va mai fi o întâlnire vom fi tot noi doi.(...) Pe noi ne-a interesat foarte mult colaborarea în plan judeţean şi local. Rămâne în continuare obiectivul nostru major. Avem câteva judeţe în care s-au realizat aceste colaborări, vedem câte putem să facem', a explicat Dragnea.
Întrebat dacă există promisiuni din partea PSD pentru a-i ajuta pe cei de la PP-DD la viitoarele alegeri parlamentare, Dragnea a răspuns: 'Nici vorbă de aşa ceva, nici nu s-a discutat aşa ceva. O să vedem dacă până la urmă mai este necesar semnarea unui acord. Pentru noi este obligatoriu ca în judeţe să putem avea o relaţie de colaborare pentru a păstra majorităţile acolo unde putem împreună cu PP-DD'.