Dragnea: Nu abandonăm proiectul descentralizării, nu există nici un risc pentru unitatea statului

| 12 dec, 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat joi că proiectul legii descentralizării nu va fi abandonat şi că se aşteaptă decizia Curţii Constituţionale pentru a se stabili următorul pas care trebuie urmat, informează Agerpres.

În opinia acestuia, judecătorii Curţii Constituţionale vor respinge contestaţia opoziţiei la proiectul adoptat prin asumarea răspunderii de către Guvern, întrucât 'descentralizarea nu este un risc pentru statul unitar'.

"Ce nu înţeleg unii politicieni - printre aceştia se află şi preşedintele Traian Băsescu - proiectul legii prevede descentralizarea doar a unor competenţe, nicidecum atribuţiunile de control şi verificare ale unor instituţii centrale", a precizat Dragnea.

Potrivit sursei citate, 'proiectul respectiv este unul important pentru societatea românească, el va reprezenta ruperea definitivă de comunism şi va proteja aleşii locali împotriva abuzurilor unor instituţii care acţionează la comandă politică'.

Conform lui Dragnea, promovând legea descentralizării, România se va alinia altor state europene care deja au operat în structurile lor administrativ-publice măsuri de transfer a răspunderilor la nivel teritorial.

Curtea Constituţională a amânat pentru 24 ianuarie luarea în discuţie a sesizării de neconstituţionalitate depuse de PDL privind legea descentralizării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ