Dragnea: Sper că în ianuarie Legea descentralizării va fi constituţională
Vicepremierul Liviu Dragnea speră ca sesizarea PDL privind proiectul Legii descentralizării să fie respinsă în ianuarie de Curtea Constituţională şi astfel legea să devină constituţională, spunând că după promulgare banii alocaţi pentru instituţiile descentralizate vor ajunge la autorităţile locale.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că Legea descentralizării va intra în vigoare abia după ce preşedintele Traian Băsescu o va promulga, apoi va fi publicată în Monitorul Oficial, informează MEDIAFAX.
"Nu vorbim de un nou calendar al descentralizării. Legea descentralizării va intra în vigoare în momentul în care preşedintele va promulga legea. Sa sperăm ca în ianuarie Curtea Constituţională va respinge contestaţia la această lege şi aceasta va deveni constituţională. În momentul în care legea va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, toate prevederile vor intra în vigoare", a declarat Dragnea.
Vicepremierul a spus că următorul pas, după intrarea în vigoare a legii, constă în alocarea banilor pentru instituţiile ce vor fi descentralizate în conturile administraţiei locale.
"În momentul în care instituţiile vor trece în subordinea administraţiei locale, banii prevăzuţi pentru cheltuielile de personal, pentru active şi servicii şi clădirile vor trece la administraţiile locale", a afirmat Dragnea.
Vicepremierul a avut, vineri, o întâlnire, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, cu mai mulţi primari din judeţul Timiş.
Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul legii descentralizării în 19 noiembrie.
Vicepremierul Liviu Dragnea, coordonatorul proiectului de lege, spunea că domeniile care vor fi descentralizate, ca şi competenţe, atribuţii şi instituţii, sunt sănătatea, agricultura, mediul, cultura, tineretul şi sportul, autorizarea şi clasificarea în turism, cluburile şi bazele sportive, taberele şcolare, precum şi competenţele teritoriale legate de pescuit.
PDL a sesizat însă Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării, arătând că "proiectul încalcă articolul care consacră unitatea statului român", deoarece permite transferul de proprietate între unităţile administrativ- teritoriale fără hotărâre de Guvern, şi că procedura angajării răspunderii este neconstituţională. Miercuri, Curtea Constituţională a amânat cauza pentru 10 ianuarie 2014.