Dreapta lui Băsescu se milogeşte de PDL

| 04 noi, 2013

Proiectele de dreapta nu au nicio șansă de a câștiga bătălia cu viitorul dacă se mențin în siajul Cotrocenilor. PDL pare să fi înțeles acest lucru și, cel puțin până acum, a respins inteligent orice milogeală din partea celor care până mai ieri îi cântau prohodul, preferând să meargă singuri în alegeri.

Discuțiile despre unificarea dreptei au devenit de la o vreme un fel de basm chinuitor pentru că nu se mai sfârșește în condițiile în care toți cititorii știu deznodământul poveștii. Dreapta nu se va uni pentru că nu are liderii capabili să adune în jurul lor. Blaga nu are anvergura necesară, Ungureanu s-a decredibilizat prin cel mai scurt și penibil mandat de prim-ministru din istoria României, iar despre Băsescu ce să mai spunem. Traian Băsescu este un politician care a ridicat la rang de mare artă conflictul politic, dezbinarea și trădarea cuvântului dat. Băsescu este ultimul politician din România care ar putea aduna în jurul său pe cineva într-un proiect de anvergură care să unească.

În aceste condiții, micuța ceată "de dreapta" din jurul lui Băsescu demostrează disperare. După ce au dat cu copitele în PDL, după ce mentorul lor spiritual a transmis un adio patetic după congresul pierdut de favorita Elena Udrea, dreapta lui Băsescu a ajuns în poziția umilitoare de a se milogi de PDL. Astfel, Sebastian Lăzăroiu a declarat recent  că "dacă PDL va merge singur la prezidențiale va câștiga Ponta (...) Și Tăriceanu și Iohannis pot mai mult decât Antonescu”.

Șantajul emoțional al corifeilor lui Traian Băsescu este o uriașă dovadă de slăbiciune și lipsă de încredere în forțele proprii, mai ales în condițiile în care până acum au demostrat aroganță în relația cu PDL-ul lui Blaga. Sondajele de opinie nu dau foarte multe șanse nici Mișcării Populare, nici ”Forței” lui Ungureanu și nici altor rătăciți prin pânza de păianjen tot mai rarefiată a lui Traian Băsescu. Prin urmare, gașca cotrocenistă a ajuns la o concluzie realistă. Cum scamatoriile lor de peste vară nu au avut succesul scondat, iar românii nu au fost deloc mișcați de apariția Mișcării Populare, garda pretoriană a lui Băsescu a ajuns cu coada între picioare să bată la ușa democrat-liberalilor.

În acestă situație, PDL nu are foarte multe opțiuni. Pentru a fi coerent cu sine însuși și a salva dreapta de obsesia sufocantă a lui Băsescu de a fi prezent pe podiumul scenei politice și după 2014, democrat-liberalii trebuie să meargă singur la alegerile pentru Parlamentul European. În felul acesta vor da o lecție celor din jurul lui Băsescu și vor tranșa un raport de putere cu șeful statului în favoarea partidului. Mai mult decât atât, din punct de vedere strategic, vor da o șansă dreptei refuzând îmbrățișarea otrăvită de la Cotroceni.

Explicația este foarte simplă. La fel ca și Elena Udrea, Traian Băsescu are un efect pervers asupra oricărei construcții politice viitoare care și-ar propune să conducă România. Oricâte stratageme ar încerca, Băsescu nu va mai reveni niciodată la indicii de încredere de care se bucura în urmă cu 5-6 ani. Fiind blocat în jurul a 20-25%, orice proiect politic construit în jurul său sau care l-ar include va avea handicapul major de a nu putea depăși această bornă. Iar cu 20%, oricât de generoasă ar fi o platforma politică, nu își poate asuma conducerea unei țări.

În concluzie, proiectele de dreapta nu au nicio șansă de a câștiga bătălia cu viitorul dacă se mențin în siajul Cotrocenilor. PDL pare să fi înțeles acest lucru și, cel puțin până acum, a respins inteligent orice milogeală din partea celor care până mai ieri îi cântau prohodul, preferând să meargă singuri în alegeri. În acest fel, vor arăta clar care este diferența reală dintre partidele de dreapta,  precum și distanța dintre pretențiile subalternilor lui Băsescu și realitatea electorală din teren.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 noi, 2013
El Condor
surori "gemene"
Dreapta lui basescu este sora geamana cu stanga aceluiasi autor, parca ar fi fost facute pe aceasi barca.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ