Dușa: Suntem solidari cu imigranții, dar numărul acestora nu poate fi impus cu forța
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat joi, la Curtea de Argeș, că numărul de emigranți comunicat de Comisia Europeană aferent României nu poate fi impus cu forța, ci trebuie negociat.
"S-a precizat clar că reprezentanții noștri la JAI nu acceptă aceste cifre de imigranți, ele nu pot fi impuse cu forța, ele trebuie să fie negociate și cred că, până la urmă, pe calea dialogului și la nivel european se va găsi o soluție. Sigur, suntem solidari cu cei care migrează spre Europa, suntem oameni și românii sunt primitori și binevoitori, dar lucrurile nu pot fi impuse, iar cifrele trebuie negociate ținându-se cont de capacitatea pe care o are fiecare țară. Urmează ca în CSAT să se analizeze, săptămâna viitoare, acest subiect. Ministerul Afacerilor Interne, care gestionează problema imigranților, a făcut precizările necesare și cu capacitatea de cazare a emigranților în centrele de primire. Cred că ceea ce a spus domnul Aurescu, când s-a aflat de cifra de peste 4000 de emigranți, este o propunere și nu o hotărâre. Și urmează ca la consiliul JAI să se discute acest subiect, iar mandatul reprezentantului României este de a nu accepta aceste cifre", a spus ministrul Dușa.
Ministrul Apărării a fost prezent joi la Curtea de Argeș, unde a participat la ceremonia de primire în țară a Batalionului 33 Văleni de Munte "Posada" după efectuarea unei misiuni de 6 luni în Afganistan.
Mandatul ministrului de Interne la Consiliul JAI, care se va reuni în 14 septembrie, este să nu declare adeziunea României pentru cotele obligatorii de imigranți, a declarat joi președintele României, Klaus Iohannis, care și-a exprimat nemulțumirea față de anunțul Comisiei Europene referitor la introducerea unor cote obligatorii pentru statele membre.
Întrebat dacă România nu primește sub nicio formă mai mulți refugiați decât 1.785 de persoane, președintele Iohannis a arătat că aici nu vorbim de cifre. "Aici nu vorbim de cifre. E vorba de oameni și nu de piese care trebuie numărate, vorbim de imigranții care vin în Europa. În al doilea rând, vorbim de o solidaritate pe care România și-a declarat-o nu doar prin vorbe, ci și prin oferte de a primi un număr mare pentru noi de refugiați, ceea ce nu considerăm că este o soluție și nu cred că este oportun să vorbim de cote obligatorii calculate într-un mod foarte birocratic contabilicește aș putea spune, fără a consulta statele membre", a argumentat acesta.
România ar urma să preia 4.646 dintre cei 120.000 de noi refugiați aflați în Italia, Grecia și Ungaria, potrivit schemei de redistribuire de urgență a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, care face parte dintr-un plan în șapte puncte pentru soluționarea crizei refugiaților cu care se confruntă Uniunea Europeană, relevă un comunicat al Comisiei Europene dat publicității miercuri la Strasbourg.
În luna mai, României îi mai fusese alocată o cotă de 1.705 refugiați din prima tranșă de refugiați de 40.000, aflați pe teritoriul Italiei și Greciei.