Duminică sunt Rusaliile! Ce NU ai voie să faci mâine
In aceasta duminica, sarbatorim Pogorarea Sfantului Duh o sarbatoare crestina importanta, praznuita intotdeauna la 50 de zile dupa Paste. De Rusalii este comemorata coborarea Sfantului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.
In traditia populara, Rusaliile sunt niste fiinte fantastice, malefice, asemanatoare ielelor, care umbla prin vazduh incepand cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi dupa Pasti) si provoaca mult rau oamenilor: ii pocesc, ii schimonosesc si ii innebunesc pe toti cei care nu le respecta zilele.
Din acest motiv, femeile nu trebuiau sa lucreze in miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii pana la Duminica Mare, scrie ele.ro. In sambata Rusaliilor oamenii obisnuiesc si astazi sa arboreze la porti sau la intrarile in case, ramuri verzi de tei, pentru a apara gospodaria de invazia acestor spirite rele.
De altfel, sarbatoarea de Rusalii este un moment in care crestinii sfintesc ramuri de tei, nuc sau soc pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. In traditia populara se zice ca numai pana la Sanziene plantele au puteri vindecatoare. Tot de Rusalii, femeile fac descantece impotriva Ielelor, spiritele rele se alunga prin ritualuri galagioase si pocnituri cu ramuri de tei. O parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii.
In ziua de Rusalii, nu se merge la scaldat, fiindca este pericol mare de inec, nu se lucreaza, fiindca atragi asupra ta mania Rusaliilor.. Tot in aceste zile, nu este bine sa te urci in arbori sau in locuri inalte si nici sa calatoresti departe de casa. De asemenea este foarte important ca nnimeni sa nu se certe nimeni, caci e luat de Iele.
Mosii de vara
In sambata de Rusalii, se tin Mosii de vara, unul dintre cele mai importante momente ale cultului mortilor. In popor se zice ca sufletele mortilor, dupa ce au parasit mormintele in Joia Mare si au zburat slobode timp de 50 de zile, se intorc in lumea subterana in sambata Rusaliilor. Pentru ca aceasta reintoarcere sa se desfasoare fara incidente, oamenii dau de pomana cani, farfurii si mancare gatita.
Liber de Rusalii
Lunea Rusaliilor este zi nelucratoare in Romania, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franta, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Tarile de Jos, in unele cantoane din Elvetia, Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria, Togo.
Ştirile orei
1. 100 de lei - Evanghelia, patrafirul, crucea şi mâna dreaptă, plus bonus de tămâiere all-inclusive;
2. 80 de lei - Patrafirul, mâna dreaptă şi şomoiogul de busuioc cu care vă dau în freză;
3. 50 de lei - Patrafirul şi crucea plus mâna stangă cu care mă scarpin la boaşe;
4. 20 de lei - Doar patrafirul, zgârciţilor. Să nu vă imaginaţi că intraţi în rai cu banii ascunşi în chiloţi;
5. 10 lei - Vă dau să pupaţi salamul bărbos, că altceva nu meritaţi, tăntălăilor;
6. 5 lei - Îmi şterg posteriorul cu mutrele voastre diforme;
7. Moca - Să mergeţi la biserică să vă agheasrnuiască părintele Coşmelie, sărăntocilor.