ECONOMICA.NET: EXCLUSIV. Liberalizarea preţurilor la gaze pentru populaţie se va amâna cu încă cinci ani
Autorităţile de la Bucureşti vor negocia cu Bruxelles-ul un nou calendar de liberalizare a pieţei gazelor pentru consumatorii casnici, care presupune decalarea cu cinci ani a creşterii preţurilor la gaze. În plus, scumpirile ar putea fi de mai mică amploare.
Guvernul României va negocia cu reprezentanţii Comisiei Europene un nou calendar de liberalizare a pieţei de gaze naturale, care va presupune deschiderea totală a pieţei pentru consumatorii casnici la orizontul anilor 2023-2025, faţă de 2018, cât este convenit acum în calendarul de liberalizare, potrivit unor surse guvernamentale.
“Majorarea de preţ de la 1 octombrie, ce ar i trebuit făcută potrivit calendarului actual, nu se va mai aplica. Ulterior, vom negocia un alt calendar, pentru o perioadă mai lungă, astfel încât populaţia să primească în continuare gaz din producţia internă, iar creşterile de preţ să fie mai rare şi, pe cât posibil, mai mici” au declarat sursele noastre.
România şi-a asumat un calendar de liberalizare totală a pieţei gazelor naturale pentru populaţie, care să se întindă până în 2018. Practic, în acel an, ar urma ca populaţia să primească gaze la un preţ negociat direct, pe piaţa liberă, între producători şi furnizori, iar statul să nu mai aibă vreun cuvând de spus în privinţa preţului sau a sursei gazelor. Acest calendar presupune o creştere trimestrială a preţurilor, cu câteva procente de fiecare dată, în fiecare an, până în 2018, şi a stârnit temeri referitoare la cât de mult poate suporta populaţia preţurile rezultate la finalul procesului.