Efectele SURPRINZĂTOARE ale înfometării controlate. Ce AVANTAJE aveţi dacă ţineţi post negru 8 zile pe an
O dietă care este tot mai populară în rândul vedetelor are efecte benefice pentru sănătate, spun cercetătorii americani. Un program clar stabilit, prin care o persoană se înfometează timp de 2-4 zile la fiecare 6 luni, adică 8 zile pe an, stimulează sistemul imunitar, spun experţii.
Potrivit lui Valter Longo, de la Universitatea California de Sud, înfometarea obligă organismul să conserve energie. Atunci, corpul reciclează multe celule imunitare de care nu are nevoie, de obicei pe cele care au fost distruse anterior.
După ce alimentaţia normală este reluată, organismul va semnala celulelor imunitare să se regenereze, să fie produse într-un număr mai mare, ducând astfel la formarea unui nou sistem imunitar.
Procedura este utilă mai ales după chimioterapie, când celulele sunt distruse, dar şi pentru a combate efectele negative ale îmbătrânirii.
Mai mult, în urma unui studiu cercetătorii au observat că bolnavii de cancer care au ţinut un post negru cu 72 de ore înainte de chimioterapie au pierdut mai puţine globule albe în urma procedurii de tratament.
De asemenea, experimente făcute pe şoareci au demonstrat că înfometarea reduce mortalitatea şi efectele negative ale medicamentelor pentru chimioterapie.
Tratamentul pentru cancer distruge de obicei sistemul imunitar al pacientului, iar această dietă ar putea să reducă efectele negative.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Cell Stem.
Sursă: descopera.ro