Șeful Inspectoratului Şcolar Bihor, DEMIS de ministrul Educației

| 20 aug, 17:27

Şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Nicolae Avram, a fost demis astăzi. Decizia a fost luată de ministrul Educaţiei. Totul, în urma scandalului transferurilor ilegale ale unor elevi la alte licee, după repartizarea computerizată, dar şi în urma eliminării a 108 elevi de la Liceul Ştei, prinşi că au copiat la examenul de bacalaureat.

Ministerul Educaţiei a anulat peste 300 de transferuri şcolare, după ce a descoperit, în urma unei anchete, că elevi care n-au obţinut la testele naţionale media necesară pentru a intra la liceul dorit au reuşit totuşi să ajungă acolo prin transfer, deşi anul şcolar nici măcar n-a început.

Astfel de situaţii au fost descoperite în 22 de judeţe. Cea mai gravă situaţie este în Suceava, unde au fost descoperite peste 320 de astfel de cazuri.

„Unii elevi sunt dezavantajați. Imaginați-vă cam ce dramă trăiește un elev care are 9.60, ultima medie de intrare e 9,61 și vede că ultima medie e 8.60 sau 8,90 și, în urma unor cereri făcute la Inspectoratul Școlar, ajunge să ocupe un loc în liceul pe care el și-l dorea foarte mult”, a spus Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar în cadrul Ministerului Educaţiei.

„Sunt patru judeţe în care numărul cererilor soluţionate a fost foarte mare în raport cu populaţia şcolară a judeţului. Este vorba despre judeţul Suceava, unde, în urma unui total de 523 de cereri au fost soluţionate favorabil 326. Este vorba despre judeţul Prahova, unde am avut 264 de cereri de transfer, soluţionate favorabil 252, în judeţul Bihor, din 236 de cereri au fost soluţionate favorabil 191 şi judeţul Brăila, unde au fost soluţionate favorabil circa 70 de cereri”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a explicat metodologia de transfer a elevilor: media elevului care solicită transferul nu trebuie să fie mai mică decât media ultimului intrat la profilul respectiv, la liceul respectiv. În plus, se ţine seama dacă este vorba despre gemeni sau tripleţi repartizaţi la licee diferite, care vor să meargă la aceeaşi unitate şcolară.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ