ELENA UDREA a început să vorbească: Voi sta cu ochii pe Guvern
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Elena Udrea, a declarat sâmbătă, la Băile Tuşnad, înainte de începerea Colegiului Naţional al formaţiunii, că în cadrul întâlnirii se va face o analiză a proiectului de buget pentru a se vedea dacă se respectă angajamentele privind finanţarea educaţiei, a sănătăţii sau a asigurării cofinanţării pentru proiectele europene.
'Vom face o analiză şi vom vedea în ce măsură actualul guvern nu respectă angajamentele pe care şi le-a luat de fiecare dată de a finanţa educaţia, de a finanţa sănătatea şi, de asemenea, vom vedea în ce măsură guvernul actual susţine accesarea fondurilor europene prin asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene. De asemenea, vom analiza şi ne aşteptăm să constatăm că nici în ceea priveşte investiţiile actualul guvern nu este în stare să asigure surse de finanţare pentru continuarea investiţiilor începute', a declarat Elena Udrea.
Liderul PMP a mai spus că în cadrul Colegiului Naţional se va stabili data congresului şi se vor lua mai multe decizii care ţin de organizarea şi strategia partidului.
'Vor fi luate decizii legate de data congresului partidului, de acţiunile pe care le vom avea în perioada următoare, decizii organizatorice şi, de asemenea, de poziţionarea faţă de guvernare. Vom analiza propunerea de buget pe care a făcut-o Guvernul Ponta şi vom avea o opinie legată de modul în care cele două partide, PSD şi PNL, s-au raportat la legea privind votul din diaspora. Vor fi, deci, lucruri care ţin de organizarea partidului, dar şi de strategia partidului pe termen scurt şi mediu', a mai spus Elena Udrea.
Întrebată dacă pe 22 decembrie (data de final a mandatului prezidenţial - n.r.) îl aşteaptă pe Traian Băsescu la sediul PMP, Elena Udrea a răspuns: 'Îl aşteptăm de pe 21, să ştiţi!'
La Colegiul Naţional al PMP de la Băile Tuşnad participă aproximativ 90 de persoane, şefi de organizaţii judeţene şi membri în conducerea centrală a partidului.
Ştirile orei
"vom sta cu ochii pe guvern " in ce calitate ?
sper sa vina si la ea mosul (DNA-UL)