Elena Udrea: Candidatura lui Diaconescu nu exclude desemnarea unui singur candidat al dreptei la prezidenţiale
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Elena Udrea, a declarat că anunţarea candidaturii lui Cristian Diaconescu la preşedinţie pentru alegerile din noiembrie 2014 nu exclude varianta desemnării unui singur candidat al dreptei.
'Candidatura lui Diaconescu la prezidenţiale nu exclude desemnarea unui singur candidat al dreptei. Noi am propus candidatul pe care îl susţinem în acest moment şi despre care credem că este un bun candidat, fără să ne propunem să intrăm în jocurile dintre PNL şi PDL, fără să ne propunem vreo secundă să fuzionăm, să intrăm în vreo alianţă cu cele două partide. Susţinem ideea unui candidat al dreptei, dacă acel candidat îşi asumă să continue viziunea lui Traian Băsescu pentru România: lupta pentru independenţa justiţiei şi statul de drept', a afirmat Elena Udrea, sâmbătă, la Palatul Parlamentului după ce a fost aleasă preşedinte al PMP.
Ea a precizat că PMP s-a consultat şi cu preşedintele Traian Băsescu pentru această candidatură în cursul săptămânii.
'Deocamdată, ne-am anunţat un candidat. Celelalte partide moşmondesc ceva pe acolo. Tot nu îşi găsesc un candidat, tot se retrag. Mihai Răzvan Ungureanu şi-a mai anunţat o dată candidatura. Foarte bine, avem doi candidaţi la prezidenţiale din partea dreptei, mai este şi Cătălin Predoiu, cred încă. Important este să mergem cu cel mai bun candidat pe care dreapta poate să-l dea', a adăugat Udrea.
Ea a propus ca PMP să aibă în primul tur al alegerilor prezidenţiale un candidat propriu, pentru ca în turul doi acest partid să-l susţină pe cel mai bun.
'Eu, ca preşedinte al PMP, îmi este greu să mă obişnuiesc cu faptul că sunt preşedinte ales al partidului, propun partidului meu să mergem cu candidat propriu în primul tur al alegerilor, pentru că ajută foarte mult electoratul nostru să vină la început spre Mişcarea Populară şi apoi în turul doi să susţinem pe cel mai bun. Lucrurile acestea se vor clarifica pe parcursul timpului, vom vedea ce se întâmplă cu ceilalţi candidaţi de centru dreapta', a explicat Udrea.
Preşedintele PMP susţine că 'din punctul de vedere al PMP cel mai bine pentru România este să nu câştige candidatul PSD'.
Ea crede că Diaconescu poate ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale cu sprijinul PMP.
'Cristian Diaconescu poate ajunge în turul 2, cu sprijinul PMP. Eu sunt de acord să-l susţină şi PDL şi PNL şi alte partide, dar deocamdată este candidatul nostru', a mai spus Udrea.
Referindu-se la eventuale negocieri ale PMP cu PDL-PNL, Udrea a spus: 'Dacă vom fi solicitaţi să discutăm vreun proiect comun al dreptei vom merge'. Ea a precizat că PMP nu se va opune unor discuţii, nu se va opune susţinerii unui singur candidat, 'însă nici nu batem la uşa nimănui'.