Partidul Mişcarea Populară îşi alege, sâmbătă, conducerea, la primul congres al formaţiunii
Primul congres al Partidului Mişcarea Populară, la care va fi aleasă conducerea formaţiunii, va avea loc sâmbătă, la Palatul Parlamentului, la reuniune fiind aşteptată participarea a aproximativ 1.200 de delegaţi ai organizaţiilor PMP din ţară şi din diaspora.
În cadrul congresului din 7 iunie, vor fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul general şi cei doi secretari generali adjuncţi şi va fi stabilită structura unui Consiliu Executiv Naţional, viitorul organ de conducere al partidului, care va fi compus în total din 24 de membri.
Preşedintele interimar al PMP, Eugen Tomac, a declarat vineri, la finalul unei reuniuni a conducerii interimare a partidului, că ultimele detalii legate de activitatea de sâmbătă a Congresului PMP au fost finalizate.
'A fost prezentată lista candidaţilor pentru cele nouă funcţii de vicepreşedinte, nouă funcţii de secretar executiv, candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PMP, precum şi pentru funcţiile de secretar general şi de secretar general adjunct. (...) E un congres important, un congres frumos. Sunt convins că pentru viaţa PMP este un moment esenţial în ceea ce priveşte dinamizarea partidului, vom continua în acelaşi ritm, pentru că există acest spirit de a continua cu aceeaşi fermitate lupta politică pe care şi-a asumat-o PMP', a declarat Eugen Tomac.
Legat de programul Congresului PMP, el a precizat că evenimentul va începe cu prezentarea unui bilanţ al activităţii formaţiunii.
'Vom anunţa apoi modificările făcute la Statut şi apoi vom intra în procedura de vot', a spus Tomac.
Întrebat ce invitaţi sunt aşteptaţi la Congresul PMP şi dacă printre ei se numără şi preşedintele Traian Băsescu, Tomac a răspuns că este 'un congres tehnic'.
'Sigur că pentru noi este important faptul că PMP rămâne singurul partid partener al preşedintelui Traian Băsescu şi i-am adresat o invitaţie şi domnului preşedinte', a adăugat preşedintele PMP. Întrebat dacă Traian Băsescu a confirmat participarea la eveniment, Tomac a spus: 'Din câte ştiu, mâine va fi prezent la Kiev'.
La funcţia de preşedinte al PMP şi-au anunţat candidatura Elena Udrea, Adrian Papahagi, Daniel Funeriu, Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan.
Pentru funcţia de secretar general candidează Cristian Petrescu iar pentru cele de două funcţii de secretar general adjunct - una pe relaţia cu teritoriul şi cealaltă pe cancelarie şi logistică - Ionuţ Sergiu Diacomatu şi Gelu Vişan.
La funcţia de vicepreşedinte pe Departamentul pentru strategii şi relaţii politice şi-au depus candidaturile Teodor Baconschi, Ion Ştefan Vlaston, Mihai Radu Cristescu şi Adrian Papahagi iar pentru funcţia de secretar executiv aferent aceluiaşi departament candidează Corina Gheorghe şi Vasile Gherasim.
Pentru funcţiile de vicepreşedinte şi secretar executiv pe Departamentul pentru Politici Publice candidează Marin Anton şi Adrian Rădulescu.
La funcţiile de vicepreşedinte şi secretar executiv aferente Departamentului Resurse Umane candidează Cătălin Cristache şi Nicolae Ivăşchescu.
Pentru funcţiile de vicepreşedinte şi secretar executiv pentru Departamentul de comunicare şi imagine candidează Florian Dumitru Staicu şi Ciprian Mihai Rogojan.
Pentru ocuparea funcţiilor de vicepreşedinte şi secretar executiv aferente Departamentului pentru Administraţie Publică şi-au înscris candidaturile Gabriel Berca şi Iorga-Claudiu Palaz.
La funcţiile de vicepreşedinte şi secretar executiv la Departamentul pentru relaţii cu mediul de afaceri şi patronate candidează Marian Berdan, Mihail Florin Secară, Erich Gunter Wotsch, Florin Gheorghe.
La funcţiile de vicepreşedinte şi secretar executiv la Departamentul pentru relaţii cu societatea civilă şi sindicatele candidează Petru Movilă şi Mihaela Stoica.
Pentru funcţiile de vicepreşedinte şi secretar executiv la Departamentul românii de pretutindeni candidează Eugen Tomac şi Dan Radu Zătreanu.
La funcţiile de vicepreşedinte şi secretar executiv aferente Departamentului de relaţii internaţionale şi-au înscris candidaturile Cristian Preda şi Valerian Vreme. Candidaţii pentru funcţia de preşedinte şi respectiv membru în Comisia de arbitraj şi integritate a PMP sunt Rizia Tudorache, Edmond Tălmăcean, Neculai Enache, Cătălin Constantin Mic-Voinea, Paul Toderică, Cornel Ştirbeţ, Andrei Jean Fălcescu.
Pentru funcţiile de preşedinte şi, respectiv, membru în Comisia Centrală de Cenzori a PMP candidează Voicu Lepădatu, Simion Dumitru şi Marian Albulescu.
Congresul PMP se va desfăşura sâmbătă la sala A.I.Cuza de la Palatul Parlamentului cu începere de la ora 11,00.
Evenimentul va fi deschis cu melodia 'Happy' cântată de Pharrell Williams.