Emil Boc: Iohannis nu are carisma necesară să convingă cetățeanul nehotărât

| 19 sep, 2014

Fostul premier Emil Boc a declarat că nu a ales să candideze la alegerile prezidențiale din 2014 întrucât le-a promis clujenilor să nu îi va părăsi a doua oară și pentru că nu se consideră candidatul optim pentru aceste alegeri.

„Nu candidez pentru că le-am promis clujenilor că a doua oară nu mai plec, iar ei mi-au făcut marea onoare de a-mi oferi votul lor a doua oară într-o atmosferă foarte grea. Și apoi, nici nu cred că eu eram un candidat optim pentru alegerile din 2014. Sunt un om realist și știu când merită să îți asumi o candidatură, când ești credibil. Nu sunt acel candidat care să îl ceară timpul prezent”, a spus Emil Boc la B1TV.

El a precizat că erau două soluții favorabile pentru alegerile din noiembrie 2014.

„Să se unifice dreapta din timp și să aibă un candidat, era foarte bine și ideal, sau fiecare aleargă pe culoarul propriu, iar alegerile vor simplifica procesul electoral și candidații iar în turul doi vor fi doar doi candidați”, a mai spus acesta.

Emil Boc a adăugat că cel mai probabil Teodor Meleșcanu va intra în cursa prezidențială.

„Am văzut declarațiile lui Teodor Meleșcanu. Pare un om care are deja semnăturile și doar își pregătește momentul anunțării, probabil luni. Eu cred că va intra în cursă, amplificând și mai mult gălăgia de pe dreapta. Din zvonuri știu că l-au ajutat să strângă semnăturile rezerviștii domnului Dogaru”, a completat Boc.

„Iohannis nu are carisma necesară să convingă cetățeanul nehotărât sau pe cel care a votat cu altcineva, să-l voteze în turul doi. Elena Udrea are șansa de a inspira spiritul PDL, în schimb”, a completat acesta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ