Emil Hurezeanu îl DEMOLEAZĂ pe Traian Băsescu! Sub comanda lui au profitat...

| 23 mar, 09:39

Emil Hurezeanu este de părere că foștii membri ai comisiei pentru retrocedări, care sunt arestați în prezent, s-au bucurat de protecția unor structuri de conducere, inclusiv, din partea unor servicii secrete, demonstrând astfel complicitatea care există la nivelul statului.

„Ne putem întreba: Amânarea unor dosare cunoscute și instrumentate de procurorii DNA de ani de zile cui se datorează? De ce decontul vine în furie și oarecum prea târziu? Am optat pentru gradualism în democratizare, în crearea statului de drept - până s-au făcut toate hoțiile și s-au jefuit Felix-ul, ați văzut...În schimb, suntem acum furioși, suntem în terapie forte în privința pedepsei. Da. Probabil au ajuns scadențele”, a afirmat Emil Hurezeanu la Digi 24.

Jurnalistul a mai spus că ar fi foarte bine dacă s-ar afla cauzele pentru are s-au tot amânat aceste arestări.

Citește și:  DEZAMĂGIRE în tabăra susţinătorilor lui BĂSESCU: "Am fost nişte PROŞTI când l-am apărat"


„Degeaba îi trimiți la plimbare, dacă matricea rămâne cu aceiași germeni, aceleași eczeme, aceleași exemplare. Ajunge să-l pui acolo și, mai mult sau mai puțin vulnerabili, – că toți suntem români mai mulți sau mai puțin cinstiți, vorba lui Caragiale - rezultatul va fi același. Dar ne putem întreba: cine a acoperit funcționarea ani de zile? Nu cred că doar politicienii. Cred că politicienii au profitat. Toți politicienii, chiar și cei mai buni dintre ei sau în orice caz, cei care aveau reputația – vorbim de ultimii 10 ani, sub comanda dlui Băsescu și a guvernelor sale, acești oameni aveau reputația că nu seamănă cu ceilalți când e vorba de corupție, când e vorba de combaterea corupției. S-a-ntâmplat ceva cu termostatul și cu intensitatea în care lucruri cunoscute erau păstrate și ținute pe linii de manevră. Păstrate la depou, în sipete, în fișete, în seifuri. Acum, dintr-odată, vin toate celelalte. Eu cred că există o formă de complicitate și în infrastructura statului și dincolo de justiția necesară, oricât de supradozată ar putea să pară, poate ar trebui să aflăm și care au fost cauzele acestor amânări”, a mai spus Emil Hurezeanu.

De asemenea, acesta atrage un semnal de alarmă, spunând că nu este doar o simplă coincidență faptul că diverși oameni cu funcții înalte în stat, sunt în centrul diverselor scandaluri.

„Am văzut că dna Kovesi are niște explicații, sunt și alte explicații, le putem lua în considerare, dar așa ne lămurim. Dincolo de șocul 'prea mult, prea dintr-odată', în ce măsură a existat o complicitate? Poate n-a existat!

Să nu-mi spuneți că e o coincidență sau o fatalitate faptul că procurorul general al României a tras în revoluționari în 89, că șeful Integrității e în închisoare după un furt bănuit de 75 de milioane și șefa Procuraturii antimafia e de mai multă vreme într-o celulă! Asta e o coincidență și-o fatalitate? Nu! Acești oameni s-au bucurat de protecție și de înțelegere și de amânarea rezolvării cazurilor lor, în mod evident!”, a completat Hurezeanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 mar, 18:47
ilie
cand rade acest om,iti dai seama ca este ceva cu capu,un om sanatos ,nu se manifesta asa si te intrebi,cum dracu a reusit omul asta,sa minta o majoritate a acestui popor,sal aleaga presedinte,dar,oricum,a sosit momentul sa raspunda pentru fapte.
23 mar, 10:05
cantautor
Hurezeanu a activat la Europa libera...
a fost consilierul lui Nastase,PSD,ulterior..
paradoxal,coincidenta sau fatalitate?
sau servicii?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ