Traian Băsescu a făcut o criză de nervi la o întâlnire a PMP: Termin-o că plec
Traian Băsescu a făcut o criză de nervi în timpul Congresului PMP de la Timişoara când fostul consilier prezidenţial Dorel Onaca a lăudat peste măsură activitatea fostului preşedinte.
Discursul linguşitor al lui Onaca l-a scos din minţi pe Traian Băsescu care, aflat în rândul întâi, a început să facă semne agitându-şi mâinile prin aer şi rostind printre dinţi: "Lasă-mă!" sau "Termin-o, că plec!", potrivit imaginilor furnizate de pressalert.ro.
Fostul consilier nu a priceput mesajul, continuându-şi discursul mobilizator “cu cât de greu ne este acum, cu atât mai mare va fi victoria când vom câştiga alegerile”. Singurul care nu a aplaudat a fost Traian Băsescu. Cuvântarea lui Onaca a continuat şi mai patimaş, acesta încercând să-şi mobilizeze colegii, amintindu-le că “în ultimii 14 ani şi sigur în ultimii cinci ani, singurul care a câştigat toate alegerile din România – domnul preşedinte Traian Băsescu”.