Eşti fumător? Află care este vârsta plămânilor tăi

| 05 noi, 2013

Fumătorii îmbătrânesc mai repede, avertizează medicii, care spun că plămânii sunt primele organe care îmbătrânesc în cazul persoanelor dependente de tutun.

Pneumologii spun că în cazul fumătorilor indicele PA (nr. P – numărul de pachete de ţigări fumate pe zi, iar A – vârsta fumătorului) joacă un rol important în determinarea vârstei plămânilor acestora. Problemele apar atunci când indicele PA este mai mare de 20.

Pentru a afla vârsta plămânilor cu ajutorul indicelui PA trebuie să înmulţim numărul de pachete de ţigări fumate pe zi cu vârsta fumătorului. De exemplu, o persoană de 40 de ani fumează 10 ţigări pe zi. Astfel, vom înmulţi 40 cu 0,5, iar rezultatul va fi 20. Deci persoana respectivă este la graniţă.

O altă variată pentru a afla ce vârstă au plămânii tăi, mai ales dacă eşti fumător o reprezintă şi testele cu spirometrii. În luna noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC (nr. bronhopneumopatie obstructivă cronică), nu mai puţin de 80 de medici, din 34 de oraşe, oferă spirometrii gratuite. Această analiză reprezintă investigaţia cea mai potrivită pentru a identifica BPOC şi pentru a afla ce vârstă au plămânjii tăi. Testul se face simplu şi rapid (seamănă cu testarea pentru determinarea nivelului de alcool în aerul expirat, pe care poliţiştii o fac şoferilor), iar rezultatele se dau pe loc. Campania pentru depistarea BPOC se va desfăşura între 4 şi 30 noiembrie 2013, în numeroase clinici şi spitale de stat.

Testările gratuite organizate cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, vor avea loc în 34 de oraşe din 27 de judeţe, printre care Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu,

Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea. Lista completă a medicilor şi clinicilor unde se pot face investigaţiile gratuite poate fi găsită www.desprebpoc.ro.

Poluarea din propria curte, cauză posibilă a BPOC

Aproximativ un milion de români suferă de BPOC, o boală a plămânilor despre care se estimează că va deveni a treia cauză de deces la nivel mondial, depăşind în următorii ani diabetul zaharat. Pneumologii avertizează că doar o mică parte dintre românii bolnavi ştiu că au BPOC, ajung la medic, fac analize şi primesc tratamentul adecvat.

Nu doar fumătorii trebuie să fie îngrijoraţi că ar putea avea această boală de plămâni. În mod surprinzător, poluarea din propria gospodărie poate fi o cauză a periculoasei boli de plămâni. „La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc pentru BPOC este fumatul. Însă spirometria nu este recomandată doar fumătorilor, 46% din cei diagnosticaţi cu BPOC fiind nefumători. Alţi factori de risc sunt pulberile industriale, noxele chimice, fumul produs prin arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd)”, spune prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Inclusiv peleţii din bălegar, folosiţi în multe zone pentru încălzirea locuinţelor, pot creşte riscul de BPOC.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ