Eurostat: Bulgaria şi România au avut şi în 2013 cel mai mic PIB pe cap de locuitor din UE

| 18 iun, 2014

Bulgaria şi România au avut, în 2013, cel mai mic PIB pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) din Uniunea Europeană, la aproximativ jumătate faţă de media înregistrată în restul statelor membre, potrivit datelor preliminare publicate de Eurostat.

Valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 54% din media Uniunii Europene, în uşoară creştere faţă de 50% în 2012. România ocupă în continuare penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB/locuitor exprimat în PPS a fost la 47% din media UE, similar cu nivelul înregistrat 2012.

Cine sunt cei mai prosperi

Anul trecut, cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (264%) faţă de media din UE. Urmează Germania, Austria, Suedia, Danemarca, Belgia, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi Irlanda, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a depăşit media din UE.

Italia, Cipru, Spania Malta se situează uşor sub media din UE.

La nivelul consumului individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), Bulgaria şi România au fost, şi în 2013, sub media din Uniunea Europeană.

Bulgaria ocupă ultimul loc în UE la nivelul consumului individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), acesta fiind de 49% din media UE, urmată de România, cu 55%, iar cel mai ridicat nivel al acestui indicator este în Luxemburg - 138%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ