Firea ar putea reveni asupra demisiei: Aştept şedinţa de marţi, las la o parte orice orgoliu

| 13 ian, 2014

Senatorul Gabriela Firea a declarat, luni, întrebată dacă ia în calcul revenirea asupra demisiei din PSD, în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta, că aşteaptă şedinţa USL de marţi şi că e dispusă să lase la o parte orice orgoliu şi să o ia de la zero.

Întrebată dacă va reveni asupra demisiei din PSD, în urma afirmaţiilor lui Victor Ponta, care precizase că nu i-a acceptat demisia, Firea a spus: "Merg marţi la şedinţa care a fost convocată, în urma căreia vom afla care este stadiul colaborării la nivel local a partidelor din USL. Mi-aş dori foarte mult să nu uităm că avem un ţel comun şi că toate celelalte aspecte pot fi depăşite, cu înţelegere, lipsă de orgoliu şi să renunţăm la cei pe care votanţii i-au trimis în Opoziţie", conform Mediafax.

Senatorul Gabriela Firea a mai declarat că este dispusă să lase orgoliul deoparte."Întotdeauna am lăsat orgoliul la o parte şi în continuare o voi face, chiar dacă am fost jignită şi umilită. Las orice la o parte, numai ca relaţia noastră politică să funcţioneze".

"Dacă uman nu se poate face prea mult, măcar să se facă politic. (..) Las la o parte orice orgoliu, trec cu vederea orice jignire sau neadevăr care s-au spus în legătură cu mine şi familia mea şi, cum ar spune cineva foarte conciliant, o iau de la zero", a adăugat senatorul PSD.

"Aştept cu nădejde şedinţa de mâine din USL şi sper ca toate aceste promisiuni să nu mai fie încălcate de nimeni", a mai spus Gabriela Firea.

Senatorul PSD a mai spus că şi-a dat demisia într-un moment în care a considerat că a făcut toate eforturile pentru a reprezenta cu cinste PSD la nivel naţional şi local. "În momentul în care am considerat că toate etapele au fost depăşite şi doar un gest de a mă retrage ar mai putea provoca o reacţie, am recurs la acest gest", a adăugat ea.

"Îi mulţumesc foarte mult domnului preşedinte Victor Ponta pentru cuvintele apreciative la adresa mea, pe care le-a spus în urma şedinţei de astăzi a USL-ului", a declarat Gabriela Firea, precizând că a perimit sunte de mesaje pe contul de Facebook şi s-a simţit emoţionată dar în acelaşi timp "obligată să lupte în continuare" pentru cei pe care îi reprezintă şi să nu îşi calce în picioare promisiunile făcute.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că nu i-a aprobat demisia Gabrielei Firea din partid, el arătând că aceasta trebuie să rămână alături de social-democraţi şi că liderii de la centru ai USL se vor ocupa de problema organizaţiilor de la Ilfov marţi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ