Firea: Vreau să candidez la prezidenţiale, dar pentru conducerea unei fundații
Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat miercuri că va candida la alegerile prezidenţiale, dar nu cele pentru funcţia de preşedinte al României, ci pentru conducerea unei fundaţii.
"Trebuie să recunosc, imaginaţia unor foşti colegi de-ai mei de presă este debordantă şi mi s-au adresat aceste întrebări, că am demisionat de fapt din PSD pentru a-mi pregăti o candidatură la prezidenţiale. Da, vreau să candidez la prezidenţiale, şi anume la preşedinţia fundaţiei mamelor care îşi mai doresc un copil, cu siguranţă. Cât despre politică, e adevărat, niciodată să nu spui niciodată, dar nu cred că este momentul să discutăm acum despre candidatura mea. Avem un prezidenţiabil al USL, pe care îl susţinem din toate punctele de vedere şi nu văd alte motive pentru care s-ar înscrie un alt membru al USL în cursă. Dimpotrivă", a declarat Firea pentru Agerpres, întrebată dacă a demisionat din PSD pentru a candida la alegerile prezidenţiale, aşa cum s-a vehiculat în presă.