FMI evaluează România peste o lună
Consiliul Director al FMI va analiza pe 26 iunie dacă România a îndeplinit precondiţiile pentru finalizarea cu succes a acordului cu instituţia finaciară, iar în cazul unei evaluări negative înţelegerea va expira de facto.
Principalele precondiţii sunt achitarea arieratelor de către autorităţile locale şi privatizarea CFR Marfă. Achitarea arieratelor de către autorităţile locale este un angajament asumate constant de România în negocierile cu FMI şi nerespectat de fiecare dată.
Premierul Victor Ponta declarat, la începutul săptămânii trecute, că problema arieratelor nu este rezolvată, arătând însă că aceasta poate fi soluţionată până când se reuneşte boardul FMI.
Board-ul FMI a aprobat în martie extinderea cu trei luni, până în luna iunie, a acordului cu România, astfel încât autorităţile de la Bucureşti să aibă timp să îndeplinească obiectivele asumate în relaţia cu instituţia financiară. Guvernul a anunţat că intenţionează să încheie un nou acord cu FMI în vara acestui an.
România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE de 5 miliarde euro, fonduri care sunt accesate doar în caz de necesitate. În luna ianuarie o misiune comună a experţiilor internaţionali a negociat cu Guvernul mai multe măsuri de reforme structurale şi privatizări care ar urma să fie implementate pentru ca înţelegerea să poată fi încheiată, cu o întârziere de trei luni faţă de programul iniţial. Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x