România trebuie să plătească, luna aceasta, 122 milioane euro către FMI
România trebuie să plătească, în iunie, către Fondul Monetar Internaţional (FMI) 122,1 milioane euro, suma reprezentând rambursări rate de capital din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României. Suma trebuie plătită în data de 23 iunie 2013.
România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană şi BIRD. În primele cinci luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 428,5 milioane euro.
Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro.
Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că România a îndeplinit acţiunile prioritare convenite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cu excepţia CFR Marfă, iar scrisoarea va intra în iunie în board-ul instituţiei financiare internaţionale. O misiune FMI va veni în România în a doua jumătate a lunii iulie.
"După aprobarea scrisorii în board, în iunie, misiunea FMI va veni în România în a doua parte a lunii iulie. Am îndeplinit acţiunile prioritare asumate cu FMI, cu excepţia CFR Marfă, care are deadline-ul (termenul final - n.a.) pe 21 iunie. În jurul datei de 20 iunie trebuie să avem declarat câştigătorul la CFR Marfă, toate celelalte acţiuni - listarea Transgaz, arierate - le avem îndeplinite, reformele structurale, procedurile de listare la Romgaz, Nuclearelectrica, de vânzare a pachetului majoritar de 51% la Electrica, de listare a 15% prin majorare de capital la Oltenia. Suntem în calendarul asumat cu organismele financiare internaţionale - au fost selectaţi consultanţii de privatizare, consultanţii juridici şi procesele sunt în derulare astfel încât să le îndeplinim în a doua parte a anului. Menţionez şi introducerea managementului profesionist la companii, există o efervescenţă în ultimul timp, au fost selectate firmele de recrutare profesională pentru selecţia board-ului companiilor cu capital majoritar de stat, reducerea arieratelor companiilor de stat, tăierea contractelor oneroase cu clientela politică, alocarea sumelor pentru a acorda subvenţii consumatorilor vulnerabili, pentru creşterea preţului la gaze', a declarat şeful MFP.
În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.
Din acest aranjament cu FMI, România a tras şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.
În şedinţa din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat încetarea mai devreme a acordului precedent şi încheierea unui nou aranjament stand-by cu România, de tip preventiv, pentru o perioadă de 24 luni, în suma de 3.090,6 milioane DST (aproximativ 3,5 miliarde euro), reprezentând 300% din cota României la FMI.