Fostul președinte al Federației Române de Karate a fost reținut! Vezi cu ce sumă importantă a prejudiciat statul

| 15 mai, 16:39

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au decis punerea în mișcare a acțiunii penale față de Lucian Băroiu, fost președinte al Federației Române de Karate, reținut vineri pentru 24 de ore într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la peste 4,3 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Parchetului.

"În fapt, s-a reținut că acesta, în calitate de asociat și administrator în drept și în fapt al SC AG SA SRL, în perioada ianuarie 2011 — decembrie 2013, a înregistrat în contabilitatea acestei societăți achiziții fictive de bunuri/ prestări servicii, ca provenind de la un număr de 21 de societăți comerciale cu un comportament financiar fiscal disimulat de tip 'fantomă', în valoare totală de 9.552.606 lei (echivalentul a 2.193.178 euro), din care baza impozabilă în sumă de 7.703.714 lei (echivalentul a 1.768.692 euro), și TVA aferentă în sumă de 1.848.892 lei (echivalentul a 424.486 euro), prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 4.316.386 lei (echivalentul a 990.997 euro)", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Sursa citată precizează că, vineri, față de inculpatul Lucian Băroiu a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore și a fost sesizată instanța de judecată — Tribunalul București — cu propunere de arestare preventivă.

"În vederea recuperării prejudiciului a fost luată măsura asigurătorie a sechestrului judiciar asupra unui imobil proprietatea acestuia", se arată în comunicat.

Parchetul precizează că în cauză au calitatea de suspect și alte opt persoane.

"Cu privire la situația de fapt concret reținută, numele/ identitatea persoanelor cercetate, faptele și infracțiunile reținute în sarcina acestora și probele administrate, menționăm că în momentul de față acestea nu pot fi făcute publice întrucât ar fi de natură să afecteze mersul anchetei penale. (...) În prezent, în cauză se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penală", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, faza de urmărire penală și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ