Fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, va fi eliberat din arest
Laurentiu Panait
|
13 aug, 17:34
Fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu va fi eliberat din arest preventiv, urmând să fie plasat sub control judiciar, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casație și Justiție.
Judecătorii au respins ca nefondată o contestație a DNA și au menținut o decizie a instanței din 4 august, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Iulian Bădescu, în dosarul legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești.
Iulian Bădescu a fost trimis în judecată în luna mai, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În același dosar, au fost deferite justiției, sub control judiciar, două angajate ale Primăriei Ploiești, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, și jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.
Ancheta în acest dosar a vizat, inițial, faptele de abuz în serviciu și luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ea fiind ulterior extinsă de procurori și pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar și în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.
Tag-uri:
DNA, Iulian Badescu
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x