Poliţistul care s-a aruncat în mare ca să scape de DNA, trimis în judecată
Laurenţiu Marin Dobre, poliţistul din Constanţa care în luna iulie s-a aruncat în mare pentru a scăpa de procurorii DNA, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, potrivit Agerpres.
Potrivit DNA, la data de 29 iunie 2015, Laurenţiu Marin Dobre, subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale, a pretins de la un om de afaceri suma de 3.000 euro, pentru a nu dispune începerea urmăririi penale faţă acesta, într-un dosar penal în care era cercetat pentru sustragerea de obiecte de patrimoniu din situri arheologice.
De asemenea, poliţistul a promis că, în schimbul sumei respective, îi va restitui omului de afaceri bunurile ridicate cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate în luna aprilie 2015.
După ce poliţistul a insistat în două rânduri să primească cei 3.000 de euro, omul de afaceri l-a denunţat la DNA.
Pe 23 iulie 2015, în jurul orei 17,00, Laurenţiu Marin Dobre şi omul de afaceri s-au întâlnit în Portul Tomis din Constanţa, unde se afla ancorată o ambarcaţiune deţinută de poliţist.
Omul de afaceri i-a înmânat cei 3.000 de euro, însă, la vederea anchetatorilor DNA, poliţistul s-a aruncat în apă pentru a scăpa. A fost scos din mare şi dus la audieri, el fiind apoi reţinut şi arestat preventiv pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a se menţine măsura arestării preventive.