Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, adus la DNA

| 20 ian, 11:36

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost adus de anchetatori, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a da declaraţii într-un dosar privind fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Ovidiu Puţura a fost adus la DNA de ofiţeri de poliţie, cu o maşină, în jurul orei 11.00. Surse judiciare au declarat că pe numele lui Ovidiu Puţura a fost emis un mandat de aducere la DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie, în care urmează să dea declaraţii.

Ovidiu Puţura a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei în 24 februarie 2014, funcţie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puţura (PNL) a fost judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei.

În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puţura a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei CFR. În aceeaşi zi, Ministerul Justiţiei preciza că Ovidiu Puţura poate fi, în paralel, şi secretar de stat în MJ şi membru în consiliul de administraţie al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens. Ministerul Justiţiei a transmis aceste precizări după ce presa a vehiculat, imediat după învestirea lui Ovidiu Puţura, că acesta nu poate fi membru în CA al CFR, deoarece are calitatea de judecător pe durata detaşării la MJ.

În iunie 2014, Ovidiu Puţura a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că a deţinut, în paralel, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi pe cea judecător.

Secţia pentru judecători a CSM a admis atunci acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva magistratului Ovidiu Puţura, avertismentul fiind dat pentru "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii".

Oficiali din Inspecţia Judiciară precizau că Ovidiu Puţura a încălcat articolul 8 litera c) al Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care stipulează faptul că "judecătorilor şi procurorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome".

Ovidiu Puţura declara atunci că acţiunea Inspecţiei Judiciare este una "nejustificată", pentru că ar fi fost făcută o interpretare greşită a legii.

"În perioada în care am fost secretar de stat, am fost suspendat din magistratură, evident. Ei au avut o interpretare greşită a legii, de la ideea că am avut calitatea de judecător anterior şi ulterior numirii în funcţia de secretar de stat şi, astfel, aş fi fost incompatibil", spunea fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ