Fotbalul chelnerilor de bacşişuri mici

| 20 noi, 2013

Am mai ratat o calificare. Şi ne lamentăm. Uitând că n-avem nici un merit că am ajuns până la baraj. Că, după ce ne-a snopit în bătaie, ne-a tras de păr Olanda.

Fotbalul românesc va renaşte, dincolo de constrângerile financiare fireşti la care-i supus, dacă şi când se vor reinventa centrele de copii şi juniori în care antrenori să fie foşti fotbalişti decenţi. Care să-i inveţe pe puşti cum se dă o pasă, cum se pune un stop, cum se sare la cap, cum se centrează. Şi care să nu-i promoveze pe şpagă. Nu poţi face performanţă internaţională cu nişte trişti, lipsiţi de pasiune şi talent, care nu ştiu să lovească o minge corect şi al căror vis e să prindă, pe bani, banca de rezerve a vreunui club de fotbal mediocru din fosta Uniune Sovietică sau din Orient. Ca să aibă ce toca pe cururile starletelor de televiziune şi ale prostituatelor din cluburile de noapte şi să se poată victimiza patetic că au ceva cu ei antrenorii….

După ce s-a făcut de râs la Europene, Germania întâi a ras tot sistemul, iar apoi a finanţat gros construcţia unor centre regionale de juniori. Unde a trimis antrenori federali de top. A dat drumul naturalizărilor şi asimilării minorităţilor etnice profund ne-ariene. Spuma a fost promovată, echilibrat geografic, în primele două ligi profesioniste. Unde a şi fost jucată. Aşa au apărut Gotze, Ozil, Gundogan, Reus, Khedira, Boateng, Muller, Hummels, Draxler şi toţi cei la care ne uităm noi admirativ.

P.S. Rezervă de portar a echipei de tineret a Germaniei în recentul meci cu România a fost Marc Andre Ter Steggen. Pe care-l vrea Barcelona în locul lui Victor Valdes. N-a avut loc de Bern Leno. Ambii provin din aceeaşi filieră a academiilor de juniori.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ