Încă un Mondial în faţa televizorului. Şi totuşi, ce ar trebui să se întâmple

Când doi trei inşi îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci - iată o zicală românescă pe care Victor Piţurcă sigur nu o pricepe. Selecţionerul nu vrea să plece de la cârma Naţionalei nici când 50.000 de români i-o cer, plus alte câteva milioane din faţa televizorului. Autismul de care suferă Piţurcă ne-a împins şi spre catastrofa de marţi seară.

România a remizat în faţă Greciei 1-1 şi a pierdut ultimul bilet spre Mondialul brazilian după o partida cel puţin penibilă în care liliputani români au interpretat partitura britanică kick and run în faţa unui adversar de gabarit, puternic, căruia îi vine mănuşă o astfel de tactică. Nu va gândiţi că Piţurcă le-a trasat lui Marica şi compania astfel coordonatele jocului, mai degrabă a fost vorba de reacţia jucătorilor, aflaţi într-un blocaj permanent de idei. Camerele de luat vederi au surprins de câteva ori mina resemnată a tehnicianului, în teren aceeaşi atitudine reflectată în jocul haotic, fără orizont, bazat exclusiv pe o ploie de centrări pe care fundaşii centrali eleni le respingeau ca la antrenament.

Cu toţii am sperat după meciul tur că selecţionerul şi-a însuşit lecţia şi îi ia la joc cum se spune, la firul ierbii, pe masivii greci. Nici vorbă, Piţurcă a exersat cu elevii săi fazele fixe (ne pregăteam pentru penaltiuri în loc să gândim cum ajungem la ele), a lipsit preocuparea pentru combinaţiile în spaţii reduse, nici măcar pe flancuri nu am insistat. Nu trebuie să fi specialist că să-ţi imaginezi că grecii, după 3-1 în prima manşă, vor micşora spaţiile între linii în încercarea de a aglomera jocul şi a închide orice culoar. Piţurcă însă şi-a arătat limitele şi nu e prima oară în lunga sa carieră de selecţioner (este trist pentru România că un astfel de antrenor deţine recordul de prezenţe pe banca tricolorilor). Îmi vine în minte meciul de la Europeanul din 2008, când Olanda ne invita la atac, iar noi ne apăram. Frustrarea fanilor este cu atât mai mare cu cât percepţia generală a fost că Grecia este o echipă de bătut, care nu va rupe gura târgului la Cupa Mondială, dimpotrivă.

Încăpăţînarea proverbială a lui Piţurcă ne-a adus în situaţia să folosim jucători improvizaţi în loc să aducem fotbalişti de valoare, cu personalitate, care pot face diferenţa. Nu mă refer numai la Mutu, această meteahnă a avut-o şi cu Hagi în campania pentru Euro 2000, dar şi cu mai tinerii Radu Ştefan sau Cristian Săpunaru. Tehnicianul nu poate gestiona un vestiar cu vedete, se vede şi din relaţia pe care o are cu Maxim, cel mai în formă fotbalist român cu cifre de invidiat în Bundesliga, pe care la Atena l-a introdus în minutul 86... Şi marţi seară ultima schimbare a făcut în acelaşi minut. Cum să răstorni soarta unui meci în cinci minute?

Este Victor Piţurcă singurul vinovat pentru ratarea calificării? Cu certitudine nu, fotbalul românesc se află sub efectele nocive ale unui sistem păstorit de zeci de ani de perechea Sandu - Dragomir. Din fericire perioada celor doi a apus, Naşu şi-a anunţat retragerea, iar Corleone a fost înlocuit de Gino Iorgulescu. Noul preşedinte LPF a anunţat deja măsuri pe care le aşteptăm de ceva timp; cea mai importantă - scăderea numărului de echipe din prima divizie, avem un campionat diluat care nu mai produce jucători de Naţională. La celălalt pol al puterii fotbalistice, la FRF, Gică Popescu sau cine va câştiga preşedinţia Federaţiei va avea ca prioritate zero calificarea României la următorul turneu final, însă cu Piţurcă la pupitrul de comandă al stafului tehnic misiunea este una imposibilă.