Fuziune PNL-PDL. Liberalii şi democrat-liberalii se reunesc sâmbătă pentru a aproba statutul noii formaţiuni

| 25 iul, 2014

Fuziune PNL-PDL. Liberalii şi democrat-liberalii se reunesc sâmbătă în congres comun pentru aprobarea statutului noii formaţiuni rezultate în urma fuziunii şi a noii alianţe electorale 'ACL PNL-PDL' care va susţine candidatul la Preşedinţie.

Fuziune PNL-PDL. Înainte de congresul comun, liberalii se vor reuni în Delegaţia Permanentă şi în Congres extraordinar, iar democrat-liberalii în Convenţii Naţionale extraordinare. PDL va aproba în forurile de conducere şi fuziunea prin absorbţie cu Forţa Civică. 

La congresul comun sunt aşteptaţi 2.245 de delegaţi, potrivit secretarului general adjunct al PDL, Marian Zlotea. 

Textul protocolului alianţei electorale între PNL şi PDL ce urmează să fie aprobat în cadrul congresului de fuziune a celor două partide programat pentru sâmbătă prevede că Alianţa Creştin Liberală Partidul Naţional Liberal - Partidul Democrat Liberal are ca obiectiv participarea cu un candidat şi un program electoral comun la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

Semnul electoral al alianţei este reprezentat de semnele electorale ale celor două partide deasupra cărora se află acronimul ACL.

CITEŞTE ŞI FUZIUNE PNL-PDL. ACL va avea un candidat şi un program electoral comun la prezidenţiale

Candidatul comun al alianţei va fi desemnat în urma unor cercetări sociologice la propunerea forurilor de conducere ale celor două partide, respectiv de Delegaţia Permanentă a PNL şi de Biroul Permanent Naţional al PDL, se menţionează în document.

Conducerea alianţei, precum şi coordonarea campaniei electorale se asigură de către conducerea operativă desemnată în acest sens. 

Conducerea operativă va fi una paritară, constituită din şase membri ai PNL şi şase ai PDL, respectiv liberalii Klaus Iohannis, Teodor Atanasiu, Sorin Frunzăverde, Ludovic Orban, Marian Petrache, Eduard Hellvig şi democrat-liberalii Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Cătălin Predoiu, Gheorghe Falcă, George Scripcaru şi Mircea Hava.

Preşedinţii PNL şi PDL, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, au anunţat săptămâna aceasta numele alianţei electorale. 

În data de 5 august va fi anunţat candidatul unic al celor două partide la Preşedinţie, când BPN al PDL şi Delegaţia Permanentă a PNL vor valida propunerea ACL PNL-PDL, în baza rezultatelor sociologice.

Reprezentanţii celor două partide au convenit să demareze, în această săptămână, sondaje pentru desemnarea candidatului alianţei la prezidenţiale. 

Liberalii l-au desemnat pe Klaus Iohannis candidat pentru cursa prezidenţială, iar democrat-liberalii pe Cătălin Predoiu.

CITEŞTE SI Cum fac VASILE BLAGA şi KLAUS IOHANNIS o Alianţă Creştin Liberală întru mulţumirea baronilor

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ