George Copos este acuzat de PLAGIAT. Unde se află lucrarea suspectă
Istoricul Cătălin Parfene cere Administrației Naționale a Penitenciarului să facă publică o lucrare științifică semnată de George Copos, pe care acesta ar fi scris-o în perioada detenției. Istoricul are suspiciuni de plagiat, întrucât teza respectivă are același nume cu lucrarea sa de master. Administraţia Penitenciarelor spune însă că nu poate face publică lucrarea.
UPDATE. Administrația Naționale a Penitenciarelor a comunicat, prin purtătorul de cuvânt Cristina Cârlan, că instituția nu poate face publice cărțile fostului deținut George Copos, fără acceptul scris al acestuia. ''Cărțile respective se află în dosarul individual și, potrivit legii, datele sunt confidențiale, nu pot fi făcute publice, fără acordul scris al persoanei în cauză, care acum este liberă, nici măcar nu mai este deținut'', a spus Cârlan pentru romanialibera.ro.
Dosarul lui George Copos a fost evaluat de comisia de eliberare condiționată, al cărei președinte este judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova.
Profesorul care ar fi coordonat ambele teze este același. Aceasta este prof. univ. dr. Stelian Brezeanu, actualmente pensionar. Titlul lucrării suspectate de plagiat este "Politica matrimonială a domnilor din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI’’.
Magistrații Tribunalului București au admis marţi cererea omului de afaceri George Copos în care solicita eliberarea condiționată, iar acesta a fost eliberat. El a cerut eliberarea, susținând că în timpul detenției a scris cinci cărți și că are dreptul să i se reducă pedeapsa cu 200 zile. ''Am avut o atitudine ireproșabilă. Am cerut să lucrez neplătit și la Rahova, și la Jilava, am scris lucrări științifice pe teme care nu au fost abordate de specialiști și care au fost apreciate de profesori'', a susținut Copos, după eliberare.
Printre cele cinci cărți pe care a pretins că le-a scris într-un an de zile, două dintre ele au fost coordonate de un profesor universitar de la Facultatea de Istorie, Universitatea București, dr. Stelian Brezeanu. Celălalte trei au ca temă principală turismul. Dar de ce George Copos a vrut să scrie atât de multe cărți, într-un timp record?