George Maior: SRI şi-a făcut datoria pe deplin
"Referitor la această situaţie şi la poziţia Serviciului, consider foarte clar că SRI şi-a făcut datoria pe deplin în funcţie de responsabilităţile sale legate de securitatea naţională şi în funcţie de responsabilităţile sale legale. În ceea ce priveşte abordarea fenomenului legat de clanuri interlope - şi nu este singura situaţie în care Serviciul a intervenit pe acest palier - chiar în această comisie, în anul 2011 am prezentat o hartă detaliată, teritorială a prezenţei acestor clanuri şi a efectelor activităţilor lor asupra securităţii naţionale a României. De fapt a existat cel puţin un mesaj explicit către Ministerul de Interne, pentru că el ar fi în principal competent pe abordarea criminalităţii organizate de acest tip, să abordeze mai serios acest lucru. Cred că acest lucru s-a înţeles atunci, deşi a existat o anumită dezbatere", a specificat Maior.
Citește și: DOSARUL BĂSESCU BERCEA. Maior: Băsescu n-a fost informat despre relaţia fratelui său cu Bercea
El a adăugat că în ceea ce priveşte dezbaterea politică 'pe care o vedem şi noi în exteriorul Serviciului, ea nu este legată şi nu poate fi legată de activitatea Serviciului care trebuie să-şi păstreze valorile de independenţă şi de neutralitate, ceea ce face uneori cu anumite eforturi şi va face întotdeauna'.
Maior a spus că 'evaluarea complexă' prezentată în cadrul Comisiei parlamentare a fost făcută într-o singură zi, subliniind 'caracterul preliminar' al acesteia.
'Pentru că la atâtea informări, la atâtea sesizări către parchete, peste 400 de pagini de informări ca să fiu cât se poate de precis, evident evaluarea şi analiza ar mai putea continua şi cu alte detalii mai mult sau mai puţin semnificative. Am prezentat acest raport Comisiei în mod oficial, Comisia a primit şi în anexe informările transmise de Serviciu în acest interval de timp, beneficiarii acestor informări şi un rezumat al conţinutului acestor informări', a subliniat George Maior.
Potrivit directorului SRI, în perioada 2001-2012, la nivelul Serviciului au fost derulate opt acţiuni informativ-operative pe profiluri precum apărarea Constituţiei, securitate economică şi ameninţări transfrontaliere, referitoare la activităţile de criminalitate organizată ale grupării Bercea, informări ce au fost transmise beneficiarilor legali de la nivel central, a declarat marţi, directorul SRI, George Maior, după audierile din cadrul Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI.
El a precizat că de aceste informări au beneficiat preşedinţi ai României, premieri, miniştrii de interne, iar ele au vizat acţiuni ale clanului Bercea privind perceperea de taxe de protecţie în diverse judeţe, derularea prin societăţile controlate direct sau prin interpuşi a unor operaţiuni ilegale cu metale neferoase sau activităţi fiscale de mare amploare.
De asemenea, printre alte activităţi ale clanului Bercea se numără coordonarea unei reţele implicate în trafic de persoane, inclusiv minori, în Italia, Franţa, Spania şi Serbia, de la care erau colectate fonduri obţinute prin cerşetorie, creditarea ilegală a unor persoane fizice şi juridice, cointeresarea unor funcţionari ai finanţelor publice în scopul evitării controalelor şi aplicării de sancţiuni asupra societăţilor comerciale deţinute, accesarea şi deturnarea de fonduri bugetare destinate minorităţii rome prin intermediul unor structuri asociative ale etniei, coruperea unor magistraţi în scopul obţinerii de soluţii favorabile în diverse dosare.