Gloata de politruci a sărit la gâtul Ioanei Petrescu
În aceste zile, politicieni de teapa foştilor miniştri ies la atac şi încearcă să ne explice că ei se pricep mai bine la economie decât o echipă guvernamentală care şi-a dovedit deja calităţile şi profesionalismul. La fel de grav este că lor li s-a alăturat recent şi Klaus Iohannis, teoretic noul exponent al dreptei din România, care luni relua argumentele prezidenţiale despre cât de nesustenabilă ar fi reducerea CAS.
"La consultările de la Cotroceni de astăzi, ministrul «apciza», Ioana Petrescu, a lovit din nou prin tăcerea asurzitoare a argumentelor pe care le-a adus în sprijinul reducerii contribuţiilor la asigurările sociale cu cinci puncte procentuale începând de la 1 octombrie. Ca om care a făcut parte cinci ani din comisia ECON (Afaceri economice şi monetare) a PE şi care a terminat, e adevărat, o mult mai modestă facultate cu profil economic, până şi eu îmi dau seama că Ioana Petrescu habar nu are de economie sau de finanţe şi în nicio ţară civilizată nu ar putea pretinde să ocupe un rol atât de important precum cel de ministru al Finanţelor".
Citește și: IOANA PETRESCU, prima REACŢIE după întâlnirea de la Cotroceni
Această postare pe Facebook a fost făcută de Elena Băsescu, la doar câteva ore după ce tatăl său a dat publicităţii înregistrarea întâlnirii dintre preşedinte şi premier pe tema CAS. Departe de a reprezenta un atac izolat la adresa ministrului Finanţelor, abordarea este ilustrativă pentru strategia adoptată de oamenii fostei puteri atunci când vine vorba despre performanţele economice ale actualului executiv şi despre oamenii care le-au obţinut.
Din foarte multe puncte de vedere, Ioana Petrescu reprezintă ceva complet nou pentru peisajul politic autohton. Vorbim în fond despre o persoană care şi-a obţinut doctoratul de la Harvard şi care, în loc de o carieră universitară în SUA, a ales să revină în România în speranţă că poate schimba ceva în guvernarea acestei ţări. Cooptarea Ioanei Petrescu în echipa de consilieri a premierului Ponta şi mai apoi numirea ei în Guvernul României este reprezentativă pentru modul în care actualul premier şi-a construit echipa de specialişti în economie.
Citește și: Să o atacăm pe IOANA PETRESCU pentru că nu este ELENA UDREA sau EBA
Pe lângă Ioana Petrescu, Victor Ponta s-a înconjurat de oameni cu o calificare profesională incontestabilă, cele mai bune exemple în acest sens fiiind, alături de actualul ministru al Finanţelor, persoane precum Cristian Socol sau Liviu Voinea. Dacă îl mai adăugăm şi pe Florin Georgescu, care în ultimele luni a funcţionat ca o interfaţă prin care s-a asigurat complementaritatea dintre măsurile luate de Guvern şi politicile urmărite de BNR, atunci avem imaginea unei echipe de experţi cât se poate de puternică.
Citește și: TRAIAN BĂSESCU, despre Ioana Petrescu: Această doamnă e bine echipată teoretic. Problema e lipsa de practică
Calităţile oamenilor din jurul lui Victor Ponta se văd şi mai bine, dacă avem în vedere pleiada de politruci care s-au ocupat de aşa-zisa politică economică dusă de guvernarea portocalie şi care în 2010 au reuşit să impună o serie de măsuri dezastruoase pentru economia românească. În frunte cu Emil Boc, miniştri precum Gheorghe Ialomiţeanu sau Elena Udrea au demonstrat cât de puţin se pricep să conducă o ţară care trecea în acele momente printr-o criză economică dură. În loc să caute soluţii inteligente care să stimuleze creşterea economică, ei au tăiat salarii şi pensii, crescând în paralel TVA-ul şi introducând câteva zeci de taxe.
Citește și: Victor Ponta, despre vizita la Cotroceni: Când te bagi în cocină, te mănâncă porcii
În aceste zile, politicieni de teapa foştilor miniştri ies la atac şi încearcă să ne explice că ei se pricep mai bine la economie decât o echipă guvernamentală care şi-a dovedit deja calităţile şi profesionalismul. La fel de grav este că lor li s-a alăturat recent şi Klaus Iohannis, teoretic noul exponent al dreptei din România, care luni relua argumentele prezidenţiale despre cât de nesustenabilă ar fi reducerea CAS. În final, atitudinea tuturor acestor “experţi” faţă de un ministru de Finanţe cu o viziune diferită este reprezentativă pentru modul în care ei înţeleg că trebuie guvernată România.
Ştirile orei
Interfata....e interfata
Socol,este si el un politruc mai mare ca Sultanescu-zis Stefanut Gheorghiu
iata o parere autorizata de pe neturi:
"Asa ca in articolul de azi de pe Contributors, Dl. Socol presteaza din greu la lustrul dosului Prim-Ministerial. Dati-mi voie sa citez:
“Efectul Ponta, poate fi definit ca o rezultantă a unei schimbări de paradigmă, un proces de ancorare a unor anticipatii pozitive privind reluarea sustenabila a cresterii economice in Romania”...
“Efectul Ponta a inceput in 2012 cu transferul dinspre ajustarea cantitativa spre ajustarea fiscala calitativa”...
“Efectul Ponta inseamna asezarea pieselor intr-un puzzle ce presupune viziune macroeconomica.”
“Efectul Ponta incumba stabilitatea si chiar coabitarea politica, refacerea credibilitatii externe (intr-o luna, vizite externe in capitale importante ale lumii cat alti prim ministri in 2-3 ani, consfintind, de fapt, iesirea din izolare a României) si schimbarea perceptiei privind potentialul macroeconomic al Romaniei.”
Efectul Ponta trebuie să continue.”
Dati si voi un share, un link acolo la articolu omului, sa vada stapane-su cat presteaza .....
Ioana Petrescu a fost intrebata joi, la Antena 3, de ce nu i-a prezentat presedintelui Traian Basescu, in intalnirea de la Palatul Cotroceni, care a avut ca tema reducerea CAS, studiile care fundamenteaza aceasta masura.
"Nu i-am dat studiile. Nu sunt publice. Însă, FMI le-a avut înainte cu o lună", a spus Petrescu, citata de Mediafax.
Insa, intr-o conferinta de presa sustinuta in urma cu o saptamana la Wasington, Gerry Rice, director de comunicare al Fondului Monetar International, afirma ca asteapta de la guvernul Romaniei masuri pentru a compensa lipsa de venituri generata de reducerea CAS.
"FMI impartaseste obiectivul de a reduce taxele mari pe forta de munca in efortul de a stimula angajarile. Trebuie sa intelegem cum intentioneaza guvernul sa compenseze lipsa de venituri. Fara masuri de compensare, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va creste deficitul bugetar", a declarat, Gerry Rice, la Washington.