GORGHIU: Cerem PSD să fixeze un termen limită privind legea votului prin corespondenţă
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, că liberalii vor cere PSD, printr-o rezoluţie, publicarea în Monitorul Oficial într-un termen limită a legii votului prin corespondenţă, transmite Agerpres.
"Am văzut nuanţa de discurs la noul lider al PSD, o nuanţă importantă faţă de discursul lui Ponta, care îi pedepsea pe cei din Diaspora de fiecare dată când îşi aducea aminte de ei, dar aş vrea, astăzi, pentru că mi-e teamă să nu fie doar o încercare de a ameţi Opoziţia acest discurs al PSD, aş vrea să adoptăm o rezoluţie în care să cerem PSD termen limită de publicare a legii votului privitoare la votul prin corespondenţă în Monitorul Oficial, consecinţa nepublicării acestea în timp util fiind aceea că, la parlamentarele de anul viitor, cei din Diaspora nu vor putea să-şi exercite dreptul de vot aşa cum ne dorim cu toţii", a spus Gorghiu, în debutul Biroului Politic Naţional al PNL, care se desfăşoară la Casa de Cultură din Gura Humorului.
De asemenea, Gorghiu a precizat că discuţiile în cadrul conducerii PNL vizează şi salarizarea în domeniul bugetar, punctând că trebuie discutată în mod unitar.
"Nu ştiu să se fi finalizat această lege. Ea va ajunge în Parlament într-un interval, în sesiunea aceasta parlamentară. Rămâne să vedem decizia PSD. Din nefericire, PSD a făcut un lucru care ţine de specificul discurs demagogic şi populist al PSD. Aruncă în spaţiul public un proiect doar aşa verbal, creşte nivelul de aşteptare al populaţiei, al diverselor categorii sociale, care au senzaţia că de mâine li se va tripla salariul şi, din păcate, realitatea este cu totul şi cu totul alta", a spus liderul PNL.
Ea a indicat că trebuie purtate discuţii şi cu privire la Ordonanţa indemnizaţiilor pentru demnitari, care trebuie respinsă.
"Astăzi vreau să vă propun să dăm un vot formal împotriva adoptării acestei ordonanţe, pentru a putea discuta toată salarizarea în mod unitar, corelat cu restul salariilor la momentul în care vom discuta despre salarizarea în domeniul bugetar", a declarat Gorghiu.
De asemenea, liderul PNL a mai spus că îi va informa pe liberali cu privire la acordul între liderii partidelor parlamentare privind Codul fiscal.
"Asta nu înseamnă că noi nu o să ne situăm în continuare pe poziţie de competitor al PSD atât la nivel parlamentar, la nivel politic şi vom face opoziţie aşa cum trebuie Guvernului PSD, pentru că am auzit şi replici conform cărora sunt unii oameni care se întreabă de ce aţi făcut discuţia asta pe Codul fiscal în loc să faceţi opoziţie. Dar o discuţie şi un dialog pe Codul fiscal, care este o temă atât de importantă pentru societatea românească, erau necesare şi raţiunea şi prudenţa pe care PNL le-a impus în dezbatere au avut de câştigat. A fost o perspectivă care impus echilibru, decenţă în discuţie şi a rezultat ceva care să fie din punct de vedere sustenabil", a afirmat Gorghiu.
Ea a precizat că procedura în cazul Codului fiscal va fi accelerată în Parlament, urmând să fie adoptat săptămâna viitoare şi de Senat, şi de Camera Deputaţilor.
Potrivit Alinei Gorghiu, va fi adoptată în BPN şi o rezoluţie privind absorbţia fondurilor europene şi banii blocaţi în procesele din instanţă şi se va discuta şi despre situaţia sistemului de învăţământ.
"Începe anul şcolar în două săptămâni. Situaţia în sistemul de educaţie este la fel de proastă. Vorbim tot despre instituţii şcolare care nu au autorizaţii, clasa a III-a (...), unde iarăşi nu s-a finalizat licitaţia pentru manuale", a adăugat copreşedintele PNL.
Ştirile orei
IAR,CURVETEI,CARE A LUAT LOCUL 1, LUI MADAM LE CURVET UDREEA,SA LASE
AMANTII NEVESTELOR,SUNT CAM 666,ALE NECURATULUI.JOS SASIUL,JOS