Gorghiu: Este momentul ca Gabriela Firea să se retragă din funcţia de purtător de cuvânt al campaniei PSD

| 10 oct, 2014

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, consideră că senatorul PSD Gabriela Firea dovedeşte că are o "mentalitate greşită" prin afirmaţiilor sale conform cărora cei care nu au copii nu pot fi modele pentru societate şi apreciază că aceasta ar trebui să se retragă din funcţia de purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Victor Ponta.

"Reacţia Gabrielei Firea la valul de comentarii negative la adresa afirmaţiilor sale discriminatorii dovedeşte că cea care este în continuare purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiabilului Victor Ponta nu numai că nu-şi retrage niciuna dintre declaraţiile făcute anterior, dar jigneşte jurnaliştii şi oamenii din spaţiul public care şi-au permis să o sancţioneze. Aceeaşi atitudine o adoptă şi candidatul la Preşedinţie Victor Ponta care, deşi susţine că nu este de acord ca alt contracandidat să fie atacat în campanie pe tema familiei, nici măcar nu îi adresează o mustrare publică purtătorului de cuvânt al campaniei sale", arată Gorghiu într-un comunicat remis, vineri.

Deputatul liberal susţine că declaraţiile Gabrielei Firea pe această temă sunt "departe de valorile umane".

"Doamna Firea susţine că este victima unor manipulări şi răstălmăciri, dar într-un comunicat remis ieri presei precizează din nou, textual, că nu se referă la toţi cei care nu au sau nu pot avea copii, ci doar la cei care, neavând copii, 'doresc a fi repere, modele'. Doamna Firea, prin aceste declaraţii, practic nu faceţi decât să insistaţi în ideea că oamenii care, din diferite motive, nu au copii, nu pot fi 'repere' sau 'modele' pentru societate. Chiar nu remarcaţi cât de departe de valorile umane este această afirmaţie a dumneavoastră? Este nevoie să vă prezentăm public o listă a tuturor personalităţilor care sunt repere culturale, ştiinţifice, sportive şi care nu au copii pentru a putea înţelege cât de greşită este mentalitatea pe care insistaţi să o apăraţi?", arată purtătorul de cuvânt al PNL.

În opinia Alinei Gorghiu, care cere o 'reacţie tranşantă" din partea premierului, Firea ar trebui să se retragă din funcţia de purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Ponta.

"Cred că este momentul să faceţi un pas înapoi şi să vă retrageţi măcar din funcţia de purtător de cuvânt al campaniei electorale a lui Victor Ponta. (...) Aştept în continuare o reacţie tranşantă a candidatului PSD la Preşedinţie nu doar în privinţa folosirii familiei ca temă de campanie, ci şi a declaraţiilor Gabrielei Firea despre toţi oamenii care, din diferite motive, nu au copii", declară purtătorul de cuvânt al PNL.

Citeşte şi: Victor Ponta: Nu sunt de acord ca alt contracandidat să fie atacat în campanie pe tema familiei

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ